„Mă bucur mult că te văd! Da, o cafea. Lungă, da! Cu lapte, hă, hă... Ce faci, domnule...? Nu te-am mai văzut... Stau oriunde, e bine aici. Aşa... ce zici că mai faci? Cum merge? Eu sunt bine, îmi merge bine. Da... cu nişte treburi, caut ceva pe aici, prin P., am venit de dimineaţă, dar am timp să vorbim un pic. Sunt foarte ok, pe bune. Îmi place ceasul tău. Uite ş-al meu. Fossil! Două milioane! Am prins ocazia, mi-a plăcut, l-am luat. Eu nu îmi fac probleme, când îmi place ceva, îmi iau. Oricum am ceasuri si pot sa fac rost de orice. Dacă ai nevoie de un ceas, îmi zici. Aduc. Vrei haine, ceva, îmi zici. Îmi spui ce vrei, mărimea, fac rost. Tommy, Hugo, ţoale tari, preţ bun, am surse bune. Cu chitanța, asa e corect, dai omului chitanță, e cel mai corect, nu te doare capu'.   Mă descurc bine, prin C. toţi mă invidiază. În oraş toţi vorbesc: bă, ce se descurcă asta. Le e necaz pe mine şi pe frati-miu, dar eu n-am treabă. Mă descurc, n-am nevoie sa mă bag cu alții. Eu nici la tata n...

Aşezat pe marginea patului îngust, lansam fraze masculine şi pretenţioase. Reacţie tipică. Bărbat în faţa unei femei frumoase. O femeie, o fată. Foarte tânără şi foarte frumoasă. Frazele mele evocau fragmente de întâmplări, construiau lucruri, aduceau înapoi oameni şi camera era acum plină de fâlfăitul înăbuşit al cuvintelor. De la becul atârnat de tavan lumina cădea într-o cascadă şchioapă, se lovea mută de colţurile mobilelor, de rafturile cu cărţi, ricoşa în ziduri, se scurgea leşinată peste marginile scaunelor, făcea pete pe covorul uzat. Ca într-un decor de epocă, perdele roşii şi grele încadrau fereastra. În spatele lor,  toamna târzie se târa pe orizont în geamăt stins. Aerul rece îmbrăca deopotrivă clădiri, copaci şi fiinţe. Colorat în violet pal şi roșu-carmin era orizontul. Violet şi roşu şters de sticlă îngheţată, aburită. Se închideau în acel orizont pământurile reci, apăsate, ţinute jos de cerul străvezi...

Întunericul era dens şi aşezat în straturi orizontale. Începea chiar de lângă tavan, rarefiat în curbe şi se continua în straturi din ce în ce mai subţiri de ghemotoace îndesate. Acum f âșiile de lângă mine vibrau în unde fără amplitudine. Mișcare a oscilatorie se transmitea de la telefonul care îşi url a calm alarma în licăriri de lumină, în pulsaţii înăbuşite şi în sun e te exotice. Walk în the Forest: harpă, clavecin şi ciripit de păsări pitice ascunse prin lăstărişuri. Ca să fim înţeleşi: sunt genul matinal spre extrem de matinal, dar prefer să mă trezesc singur. Ceea ce şi fac de cele mai multe ori, moment în care debifez alarma şi aşa telefonul nu mai behăie tembel şi impersonal. Acum fusese altfel. Am întins mâna şi m-am chinuit să glisez perfect orizontal cu degetul lui Saturn apăsat pe x-ul roşu. Până la urmă am reuşit. Am aruncat pilota cât colo, dar am rămas întins. N-am putut însa, răm âne mult. De dincolo de perete, vecinii mei începuseră gimnastica de dimineaţ...

Aşezate în faţa mea Văd mâinile acestea Nelalocul lor Cocluzii greşite Pe trupul meu Mâini contradictorii Ce-ar trebui să fie Mari, aspre, dure Dar sunt cu totul altfel Decât aștept de la ele Mâinile acestea prinse În braţe mari Braţe de pietrar Cu muşchi groși Înţepeniţi pe oase Braţele acestea ieşite Din tors de taur Aprig-liniștit Piept masiv-mareic În respiraţii adânci Trunchiul acesta barbar Înfipt în pământ Cu picioare solide Rădăcini-răsucite De om-pădure Acest tors compact Ce leagă umerii Puternic-uniţi În spate rigid Larg-insolit Spatele acesta din care Iese gâtul gros Gât de animal Pulsând zvâcnit În rotiri cu tot trupul Broșat pe gât, capul Neanderthalian-absurd Arcade negru-ieșite Ochi adânci-mocnind Bărbie pătrat-repezită Toate acestea sunt Ele însele adunate Legate între ele Imagine omogenă, care Simplifică existența. Doar mâinile acestea Îmi trădează făptura. ...

Aș fi vrut sa iau informația de care aveam nevoie, ca apoi să merg liniștit să mă sinucid. Așteptam deja de prea multă vreme. În plus, seria repetată de negru-orange-alb-argintiu, spațiul cubic cu sfere luminoase în roșu-galben-portocaliu, aleator împrăștiate, panourile lucioase, fosforescente, curbe, ronde, pline cu tablete, smartphone-uri, notebook-uri, modem-uri, routere, smartwatch-uri și brățări inteligente, medii de stocare, adaptoare și cabluri, protecții și zdrăngănele îmi stăteau în gât. Toate la un loc erau tot ce putea fi mai contrastant cu iarna cenușie și uscată de afară și îmi poluau retina. Mai mult, se lucra la un singur post din cele câteva existente, două dintre ele instalate într-un fel de consolă ca o comandă de navă de luptă peste care dădeai cu ochii de îndată ce intrai, celalalte risipite cu speranța iluzorie că se va crea astfel un spațiu prietenos. Tipul din spatele comenzii trecea prin clipe grele cu un cuplu atât de obişnuit, încât îmi este imposibi...

Nu vreau să evaluez nimic Nu analizez, nu capitalizez Valori şi bune practici În mod public Nu vibrez la obiective noi Nu îmi gravez pe creier timpi de execuţie Nu mă străbat declaraţiile Chiar dacă unele Nu sunt de neglijat Căci am într-adevăr Cu totul altele De care să îmi pese-adânc Dacă judec Nu cred că-s Dumnezeu Nu aplaud, nu mă agit Mă știți Ochii mei coborâți în ei înșiși Fruntea mea distantă Gura mea ascuțit-reținută Nu mă iau la întrecere Mă lasă rece provocările Nu ard la indicatori De la „marja de ... ” Pâna la „obiectivul specific pentru ...” Nu mă scald zilnic În religia sarcinilor Și urgențelor Nu mă angajez zgomotos-ferm Dacă am spus că fac, fac Deși am spus-o mai încet Nu voi întinde taraba Sacrificiului personal Căci nu vreau să mă sacrific Doar îmi vad de treabă Chiar dacă pentru unii dintre voi Să-ți vezi de treabă, este prea puțin Cred că știu unde sunt Și cumva, către ce mă îndrep...

M-am lăsat pe pământ Cerul mi-era deasupra Întins liniştit, Puţin trist. Iarba se înfiora toată În verde înserat. Mi-am lăsat braţele în cădere Braţele mele, mereu încordate. Am lipit palmele Cu degetele întinse Degetele mele, Mereu neliniştite. M-am scufundat aşa Şi pământul s-a curbat Cu marginile înălţate către cer Şi m-a primit În tăcere, Respirând adânc. Devenisem uriaş Puteam lua tot pământul În mâini Şi cerul pe umeri Simţeam uşor atunci Ce greu scriu acum Un apus de vară, Un câmp întins potolit, Un strop de suflet. De atât e nevoie Să poţi trăi Toate acestea.