POVESTI DE NECALUREA

Sâmbătă dimineaţă, devreme, am primit cea mai simpatică şi cea mai tragică înjurătură din viaţă mea. Eram cu bagaje în mâini, preocupat să nu scap dintre degete vreuna din pungile de plastic „biodegradabil”. În apropierea intrării în scara blocului în care cu onoare vieţuiesc (într-o anumită măsură!) am văzut venind din faţă mai întâi cu un copil de 2-3 ani, mestecând voinic din picoare, şi la câţiva păşi în spate o pereche, vizibil părinţii copilului. Ea - 1.50, jeans cu talie joasă strâns pe picior ce desenează şolduri generoase şi picioare mai mult late decât lungi, balerini, of-course, shemagh în roz şi negru, of-course, jachetă scurtă-foarte scurtă de piele, of-course. El - 1.55, hai 1.60, trening Adidas abastru-electric şi negru of-course, tuns aproape „zero”, câteva fire gelate lăsate pe frunte, of-course, atât. Puştiul din faţa lor era drăguţ, zâmbea fericit săltând într-un picior, dar nu pot să va zic prea multe despre el, căci atunci când am ajuns eu lângă el şi el lângă ...

Un el si o ea, pe strada, amamdoi inalti spre foarte inalti, insotiti de un copil de vreo doi-trei ani, merg in pas de spazieren. El si ea (inalti spre foarte inalti) cu haine ca de ceremonie, sa zicem, tineri, pana in treizeci de ani. El, cu sacou lung spre foarte lung, cravata colorata si pantofi cu varf intors. Ea cu pantaloni drepti si sacou la doua randuri. Amadoi cu palarii de fetru moale, mie mi s-au parut identice. Aaa... el cu o mustata tacata scurt la coturile gurii. Baietelul care ii insotea mesteca harnic din picioruse pe langa ei. Dar avea, asa mic cum era el, avea zic, nevoie de certitudini: “Mami, unde mergem?”. Ea, nimic. “Mami, unde mergem?”. Nimic. “Mami, mami, unde mergem?” Ea: “Intreaba-l pe tac’tu”. Micutul se repliaza: “Tati, unde mergem” El: “La notar!” si si-a continuat maiestuos drumul in timp ce copilul amutise intropsectiv. Nu stiu de ce dar am avut senzatia clara ca pe figura mea s-ar fi putut citi aceeasi expresie ca cea aparuta pe figura baiatului. Credea...

Drumul vechi si prost intretinut se revarsa brusc intr-o intersectie cocheta, mai mult o piata, cu ronduri de flori si arbusti, cu obisnuita statuie dedicata eroilor Marelui Razboi, cu brazi intunecati care o inconjurau asezati inalti si linistiti printre cladirile vechi si frumoase care vorbeau despre vremuri demult apuse. Citeva persoane asteptau intr-o margine a micii piete, vis-à-vis de cladirea primariei impodobita cu drapele tricolore, dar din orbitele careia fusese zmulsa vechea timplarie si inlocuita cu una moderna alba si metalica. Metalul stralucitor contrasta cu zidul vechi, asezat batraneste pe pamint, cu marginea acoperisului frumos lansata si inegrita de vremuri. Metalul nou parea doar o cocota de cartier asezata impertinent linga o doamna scapatata, dar nobila si cu eleganta simpla a adevaratei nobleti. Am rulat incet, am depasit piata si la oarecare distanta de micul grup care astepta am tras pe dreapta sub crengile unui nuc. Soarele care fusese mai degraba zgarcit in t...

Merg spre biroul meu trecând prin Bucureştiul "profund”. Brezoianu, parcul Kretzulescu, Victoriei, Academiei, Câmpineanu, Magheru, Batiştei şi-apoi numai dau colţul pe Praporgescu... Din biroul meu văd biserica Batiştei în curtea căreia mai este încă dudul lui Brâncoveanu a cărui poveste am să v-o spun ala'data. Pe Batiştei în fiecare dimineaţă de primăvară sau vară atmosfera e mai proaspătă de la vânzătoarele şi vânzătorii de flori, verdeţuri şi alte cele. Aşezaţi la marginea trotuarelor oferă o imagine de vechi Bucureşti, chiar dacă sunt vis-a-vis de reclame luminoase şi vitrine moderne: Helvethansa, Belinni, City, Snack Atack, Frufru, HelpNet, ARCuB, Schiller Institut, Microsoft... Femeile care vând vin îmbrăcate ca la ţara, cu haine mai groase decât am purta noi, cu baticuri şi broboade şi şorţuri mari cu buzunare încăpătoare. Au feţe bătute de soare şi vânt şi privirea adâncă şi căpruie a oamenilor de la câmpie care ştiu că pot duce rodul lor unde vor, precum odinioară ...

Ma depasesc doua doamne ca la 30 de anisori asa. Ar fi trebuit s zic "domnite"? En fin... Trecerea rapida de langa mine, poseta uneia dintre ele trecand cu "scartz" pe maneca jachetei mele de piele nu le stanjeneste discutia: - Ne grabim, fata? - Da, sa mergem sa imi platesc taxa la doctorat si fuga la mall.

E întuneric şi vânt. Lîngă umărul meu, fereastra deschisă desenează tuşe lăptoase în aerul negru al încăperii. Scame de noapte stau agăţate de pereţi, de colţuri şi tavan, de mobile şi de mine. În lungul străzii frunzişul copacilor, argintat de razele palide ale lunii, tremură neliniştit în zgomot metalic. Stau drept, lipit de marginea ferestrei, degetele îmi sunt încleştate pe pervazul rece, iar sub tălpi simţ ţesătura aspră a covorului colorat. În jurul meu cercuri de singurătate se întretaie cu zgomot spart cad unele peste altele mirosind a pustiu şi foşnind obosit. Fruntea îmi sălăşuieşte în întuneric şi ochii-mi reci cată în zadar la orizontul de granit. Fiinţă întreagă îmi e încordată şi sîngele aproape îngheţat îmi curge greu în artere. În piept însă, pe dinlăuntrul meu, clocotesc ape înspumate cu creste de diamant, se izbesc valuri de ţărmuri iuţi înălţînd în văzduh jerbede cleştar. În spatele ochilor mei, soarele se înaltă peste poala pădurii fermecate ce străjuieşte ...

Poate ca asa ar fi trebuit sa incep. Am facut insa altceva si la-nceput am postat o poveste, caci trebuie sa stiti voi ce intrati aici (nu, nu sa lasati orice speranta), dar trebuie sa stiti, zic, ca desi ceea ce vedeti este in forma un blog, in fond este doar un spatiu in care eu nu voi pune orice, oricand, oricum. Nu se va intmpla sa am oares’ce dureri de burta si dimineata sa va-mpartasesc din uriasa impresie pe care mi-a lasat-o toaleta luminata in miez de noapte sau sentimentul golirii dupa experienta traumatica pe campul trudei intru digestie si avatarurile de aici pornite. Nu va voi lasa sa vedeti nici macar cum, sleit, dar fericit dupa astfel de trebi ma intorc in patul meu vegheat de ilustre nume coborate spre sfat din copertile cele multe vietuitoare pe noptiera mea. Ei bine, nu, nu asa ceva veti vedea, veti citi unii si veti intelege cativa. Ci altfel de lucruri, dragii mosului. Veti vedea, citi, etc. intamplari, visuri (da, dintre acelea de noapte!), si lucruri care trec pr...

Pe cand se potcovea puricele cu nouaj’noua de ocale de fier si sarea pan’ la cer... Ei, fir-ar sa fie, asta e alta poveste... Peste noua mari, peste noua tari, la marginea pamantului si a marii celei mari avea palatul Imparatul Verde. Cum? Nici asta nu e povestea? Aveti dreptate, da-o incolo ca azi is cu capul in norii de afara, norii acestia ce anunta primavara, chiar de-s sinilii si aduc cerul atat de aproape de pamant. Stiti ce? Mai bine va spun ce am trait intr-o noapte, de curand, caci poate ca ma veti ingadui cu cele putine simtite de mine in noaptea de va spuneam cand ploile cadeau despletite peste paduri cafenii, peste clinele delurilor desenate stins si doar ghicite in noapte. In cea noapte mai degraba auzeam decat vedeam perdelele de apa cazand din ceruri cenusii de fonta, inchise pe veci peste orizonturi inecate in neguri. M-am lipit de sticla rece a ferestrei, stiti voi, sticla aceea peste care se preling picaturile de apa, aceea care imprumuta toate culorile curcubeului l...