Noapte de primavara rece

E întuneric şi vânt.

Lîngă umărul meu, fereastra deschisă desenează tuşe lăptoase în aerul negru al încăperii. Scame de noapte stau agăţate de pereţi, de colţuri şi tavan, de mobile şi de mine. În lungul străzii frunzişul copacilor, argintat de razele palide ale lunii, tremură neliniştit în zgomot metalic.

Stau drept, lipit de marginea ferestrei, degetele îmi sunt încleştate pe pervazul rece, iar sub tălpi simţ ţesătura aspră a covorului colorat. În jurul meu cercuri de singurătate se întretaie cu zgomot spart cad unele peste altele mirosind a pustiu şi foşnind obosit. Fruntea îmi sălăşuieşte în întuneric şi ochii-mi reci cată în zadar la orizontul de granit. Fiinţă întreagă îmi e încordată şi sîngele aproape îngheţat îmi curge greu în artere.

În piept însă, pe dinlăuntrul meu, clocotesc ape înspumate cu creste de diamant, se izbesc valuri de ţărmuri iuţi înălţînd în văzduh jerbede cleştar. În spatele ochilor mei, soarele se înaltă peste poala pădurii fermecate ce străjuieşte malul prapăstios al râului de aur. Mintea îmi e sabie de oţel strălucitor, sufletul pană de pasăre măiastră.

Nu mai bate vîntul şi picioarele mi-au devenit trunchiuri ţări pline de sevă, braţele, crengi puternice şi din vârful degetelor răsar lăstari viguroşi. Fruntea-mi e încununată de lujeri mlădioşi acoperiţi cu frunze strălucind de rouă, flori albastre şi galbene mi se amestecă în păr. Pe umeri iarbă 'nalta se apleacă graţios în bătaia zefirului. Vise de argint clinchetesc în aerul transparent şi dulce...

Degetele-mi sunt albe de efort şi încleştate dureros. Le desfac şi în piele simt urmele pietrei pervazului. Un fior îmi loveşte pieptul, se strecoară în sus, trece peste gât şi coboară de-a lungul spatelui. Orizontul estic zace cufundat în întuneric profund, dar de acolo va tîşni prima rază de soare. Aştept. Strada e pustie.

E întuneric şi vânt.