Ma depasesc doua doamne ca la 30 de anisori asa. Ar fi trebuit s zic "domnite"?
En fin... Trecerea rapida de langa mine, poseta uneia dintre ele trecand cu "scartz" pe maneca jachetei mele de piele nu le stanjeneste discutia:
- Ne grabim, fata?
- Da, sa mergem sa imi platesc taxa la doctorat si fuga la mall.
luni, 29 martie 2010
Noapte de primavara rece
E întuneric şi vânt.
Lîngă umărul meu, fereastra deschisă desenează tuşe lăptoase în aerul negru al încăperii. Scame de noapte stau agăţate de pereţi, de colţuri şi tavan, de mobile şi de mine. În lungul străzii frunzişul copacilor, argintat de razele palide ale lunii, tremură neliniştit în zgomot metalic.
Stau drept, lipit de marginea ferestrei, degetele îmi sunt încleştate pe pervazul rece, iar sub tălpi simţ ţesătura aspră a covorului colorat. În jurul meu cercuri de singurătate se întretaie cu zgomot spart cad unele peste altele mirosind a pustiu şi foşnind obosit. Fruntea îmi sălăşuieşte în întuneric şi ochii-mi reci cată în zadar la orizontul de granit. Fiinţă întreagă îmi e încordată şi sîngele aproape îngheţat îmi curge greu în artere.
În piept însă, pe dinlăuntrul meu, clocotesc ape înspumate cu creste de diamant, se izbesc valuri de ţărmuri iuţi înălţînd în văzduh jerbede cleştar. În spatele ochilor mei, soarele se înaltă peste poala pădurii fermecate ce străjuieşte malul prapăstios al râului de aur. Mintea îmi e sabie de oţel strălucitor, sufletul pană de pasăre măiastră.
Nu mai bate vîntul şi picioarele mi-au devenit trunchiuri ţări pline de sevă, braţele, crengi puternice şi din vârful degetelor răsar lăstari viguroşi. Fruntea-mi e încununată de lujeri mlădioşi acoperiţi cu frunze strălucind de rouă, flori albastre şi galbene mi se amestecă în păr. Pe umeri iarbă 'nalta se apleacă graţios în bătaia zefirului. Vise de argint clinchetesc în aerul transparent şi dulce...
Degetele-mi sunt albe de efort şi încleştate dureros. Le desfac şi în piele simt urmele pietrei pervazului. Un fior îmi loveşte pieptul, se strecoară în sus, trece peste gât şi coboară de-a lungul spatelui. Orizontul estic zace cufundat în întuneric profund, dar de acolo va tîşni prima rază de soare. Aştept. Strada e pustie.
E întuneric şi vânt.
Lîngă umărul meu, fereastra deschisă desenează tuşe lăptoase în aerul negru al încăperii. Scame de noapte stau agăţate de pereţi, de colţuri şi tavan, de mobile şi de mine. În lungul străzii frunzişul copacilor, argintat de razele palide ale lunii, tremură neliniştit în zgomot metalic.
Stau drept, lipit de marginea ferestrei, degetele îmi sunt încleştate pe pervazul rece, iar sub tălpi simţ ţesătura aspră a covorului colorat. În jurul meu cercuri de singurătate se întretaie cu zgomot spart cad unele peste altele mirosind a pustiu şi foşnind obosit. Fruntea îmi sălăşuieşte în întuneric şi ochii-mi reci cată în zadar la orizontul de granit. Fiinţă întreagă îmi e încordată şi sîngele aproape îngheţat îmi curge greu în artere.
În piept însă, pe dinlăuntrul meu, clocotesc ape înspumate cu creste de diamant, se izbesc valuri de ţărmuri iuţi înălţînd în văzduh jerbede cleştar. În spatele ochilor mei, soarele se înaltă peste poala pădurii fermecate ce străjuieşte malul prapăstios al râului de aur. Mintea îmi e sabie de oţel strălucitor, sufletul pană de pasăre măiastră.
Nu mai bate vîntul şi picioarele mi-au devenit trunchiuri ţări pline de sevă, braţele, crengi puternice şi din vârful degetelor răsar lăstari viguroşi. Fruntea-mi e încununată de lujeri mlădioşi acoperiţi cu frunze strălucind de rouă, flori albastre şi galbene mi se amestecă în păr. Pe umeri iarbă 'nalta se apleacă graţios în bătaia zefirului. Vise de argint clinchetesc în aerul transparent şi dulce...
Degetele-mi sunt albe de efort şi încleştate dureros. Le desfac şi în piele simt urmele pietrei pervazului. Un fior îmi loveşte pieptul, se strecoară în sus, trece peste gât şi coboară de-a lungul spatelui. Orizontul estic zace cufundat în întuneric profund, dar de acolo va tîşni prima rază de soare. Aştept. Strada e pustie.
E întuneric şi vânt.
marți, 16 martie 2010
Predoslovie
Poate ca asa ar fi trebuit sa incep.
Am facut insa altceva si la-nceput am postat o poveste, caci trebuie sa stiti voi ce intrati aici (nu, nu sa lasati orice speranta), dar trebuie sa stiti, zic, ca desi ceea ce vedeti este in forma un blog, in fond este doar un spatiu in care eu nu voi pune orice, oricand, oricum. Nu se va intmpla sa am oares’ce dureri de burta si dimineata sa va-mpartasesc din uriasa impresie pe care mi-a lasat-o toaleta luminata in miez de noapte sau sentimentul golirii dupa experienta traumatica pe campul trudei intru digestie si avatarurile de aici pornite. Nu va voi lasa sa vedeti nici macar cum, sleit, dar fericit dupa astfel de trebi ma intorc in patul meu vegheat de ilustre nume coborate spre sfat din copertile cele multe vietuitoare pe noptiera mea.
Ei bine, nu, nu asa ceva veti vedea, veti citi unii si veti intelege cativa. Ci altfel de lucruri, dragii mosului. Veti vedea, citi, etc. intamplari, visuri (da, dintre acelea de noapte!), si lucruri care trec prin mine si prin care trec eu uneori. Si ca sa nu le pierd de tot aleg sa le fotografiez in cuvinte la vremea lor, caci timpul tare le mai usuca si altfel as pierde culori, mirosuri, senzatii si gusturi. Si astfel voi insiva le veti judeca dupa dreptate si dupa propria voastra masura.
Asa ca voi scrie cum voi putea si cum se va-ntampla. Iar povestea de-nceput este chiar de inceput si poate sa arate cam cum se vor petrece a’ste lucruri in a’st loc.
Si de aceea va fi cum va fi si eu voi acelasi, pentru Domniile Voastre.
Am facut insa altceva si la-nceput am postat o poveste, caci trebuie sa stiti voi ce intrati aici (nu, nu sa lasati orice speranta), dar trebuie sa stiti, zic, ca desi ceea ce vedeti este in forma un blog, in fond este doar un spatiu in care eu nu voi pune orice, oricand, oricum. Nu se va intmpla sa am oares’ce dureri de burta si dimineata sa va-mpartasesc din uriasa impresie pe care mi-a lasat-o toaleta luminata in miez de noapte sau sentimentul golirii dupa experienta traumatica pe campul trudei intru digestie si avatarurile de aici pornite. Nu va voi lasa sa vedeti nici macar cum, sleit, dar fericit dupa astfel de trebi ma intorc in patul meu vegheat de ilustre nume coborate spre sfat din copertile cele multe vietuitoare pe noptiera mea.
Ei bine, nu, nu asa ceva veti vedea, veti citi unii si veti intelege cativa. Ci altfel de lucruri, dragii mosului. Veti vedea, citi, etc. intamplari, visuri (da, dintre acelea de noapte!), si lucruri care trec prin mine si prin care trec eu uneori. Si ca sa nu le pierd de tot aleg sa le fotografiez in cuvinte la vremea lor, caci timpul tare le mai usuca si altfel as pierde culori, mirosuri, senzatii si gusturi. Si astfel voi insiva le veti judeca dupa dreptate si dupa propria voastra masura.
Asa ca voi scrie cum voi putea si cum se va-ntampla. Iar povestea de-nceput este chiar de inceput si poate sa arate cam cum se vor petrece a’ste lucruri in a’st loc.
Si de aceea va fi cum va fi si eu voi acelasi, pentru Domniile Voastre.
luni, 8 martie 2010
Poveste de-nceput
Pe cand se potcovea puricele cu nouaj’noua de ocale de fier si sarea pan’ la cer... Ei, fir-ar sa fie, asta e alta poveste... Peste noua mari, peste noua tari, la marginea pamantului si a marii celei mari avea palatul Imparatul Verde. Cum? Nici asta nu e povestea? Aveti dreptate, da-o incolo ca azi is cu capul in norii de afara, norii acestia ce anunta primavara, chiar de-s sinilii si aduc cerul atat de aproape de pamant.
Stiti ce? Mai bine va spun ce am trait intr-o noapte, de curand, caci poate ca ma veti ingadui cu cele putine simtite de mine in noaptea de va spuneam cand ploile cadeau despletite peste paduri cafenii, peste clinele delurilor desenate stins si doar ghicite in noapte.
In cea noapte mai degraba auzeam decat vedeam perdelele de apa cazand din ceruri cenusii de fonta, inchise pe veci peste orizonturi inecate in neguri. M-am lipit de sticla rece a ferestrei, stiti voi, sticla aceea peste care se preling picaturile de apa, aceea care imprumuta toate culorile curcubeului la rasarit, cea care isi dezveleste cu nerusinare sanul roz si originea rosie si violeta la apus, cea care este mai neagra, mai muta si mai oarba ca moartea in miez de noapte. Eu am atins-o si frigul adunat in ea mi-a patruns dulce prin frunte, mi-a coborat prin ochi si prin teasta si s-a scurs incet prin maduva spinarii. Mi-am clantanit dintii pe sticla aceea si am luat gustul pe care il stiam cand copil fiind abuream ferestrele bunicii pentru a putea desena cu degete inocente oameni, flori si litere abia invatate.
Ploaia cadea mereu inecand lumea. Picurii loveau cu forta in sticla intunecata si ramuri de copaci, negre si intinse salbatic se zbateau nebune in aerul rece si umed. Am deschis fereastra si am lasat apele pamantului sa ma spele pana la dizolvare, am lasat frigul sa imi inunde mintea si imi goleasca trupul si inima de sange, am lasat intunericul sa ma zmulga si sa ma rupa in fasii lungi pe care sa le-a piardut apoi din zbor peste paduri necalcate de fiinte cuvantatoare. Au ramas fasiile acelea spanzurate prin crengi si varfuri de copaci si le-au batut ploile, vantul si arsita pana au fost fost una cu lumea aceea tacuta si pana ce toate gandurile si simtirile mele s-au strecurat fosnind obosit prin tapsane cu muschi gros si vesnic verde, au susurat pe vaioage inguste inecate in frunza anilor trecuti, au curs prin bulboane, ametite de pietre si buturugi cazute de cand lumea si s-au pierdut apoi in lacuri de padure odihnite in umbre adanci de stejari. Acolo m-am cunfundat intr-o lume de tacere, de liniste si de ganduri adanci, lungi si intinse ca marea, adunate in veacuri de singuratati. Au curs peste mine toate acestea si intelepciunea apusilor evi mi-a fi fost alin intru acea lume fara bucurii, fara dureri si fara tristeti. Mai apoi, patruns de acea lumina a impacarii si linistii m-am ridicat intru fiinta mea cea traitoare si am venit sa va spun soptit cele intamplate
Asadar, oamenilor, astfel de lucruri am trait intr-una din noptile mele... Sau poate ca mi-a povestit tata ca le-a trait el sau lui i-a povestit tatal lui, bunicul meu, ca s-ar fi intamplat sau bunicul bunicului ar fi vorbit despre asta intr-o seara lina de primavara, in fata focului din soba, pe vremea cand astfel de minuni insoteau oamenii in toate zilele lor. Ci din orice parte ar veni povestea, ea este adevarata, precum adevarat este ca suntem pe acest pamant. Si se vede dar, ca povesti mai umbla printre noi de avem vreme sa luam aminte.
Stiti ce? Mai bine va spun ce am trait intr-o noapte, de curand, caci poate ca ma veti ingadui cu cele putine simtite de mine in noaptea de va spuneam cand ploile cadeau despletite peste paduri cafenii, peste clinele delurilor desenate stins si doar ghicite in noapte.
In cea noapte mai degraba auzeam decat vedeam perdelele de apa cazand din ceruri cenusii de fonta, inchise pe veci peste orizonturi inecate in neguri. M-am lipit de sticla rece a ferestrei, stiti voi, sticla aceea peste care se preling picaturile de apa, aceea care imprumuta toate culorile curcubeului la rasarit, cea care isi dezveleste cu nerusinare sanul roz si originea rosie si violeta la apus, cea care este mai neagra, mai muta si mai oarba ca moartea in miez de noapte. Eu am atins-o si frigul adunat in ea mi-a patruns dulce prin frunte, mi-a coborat prin ochi si prin teasta si s-a scurs incet prin maduva spinarii. Mi-am clantanit dintii pe sticla aceea si am luat gustul pe care il stiam cand copil fiind abuream ferestrele bunicii pentru a putea desena cu degete inocente oameni, flori si litere abia invatate.
Ploaia cadea mereu inecand lumea. Picurii loveau cu forta in sticla intunecata si ramuri de copaci, negre si intinse salbatic se zbateau nebune in aerul rece si umed. Am deschis fereastra si am lasat apele pamantului sa ma spele pana la dizolvare, am lasat frigul sa imi inunde mintea si imi goleasca trupul si inima de sange, am lasat intunericul sa ma zmulga si sa ma rupa in fasii lungi pe care sa le-a piardut apoi din zbor peste paduri necalcate de fiinte cuvantatoare. Au ramas fasiile acelea spanzurate prin crengi si varfuri de copaci si le-au batut ploile, vantul si arsita pana au fost fost una cu lumea aceea tacuta si pana ce toate gandurile si simtirile mele s-au strecurat fosnind obosit prin tapsane cu muschi gros si vesnic verde, au susurat pe vaioage inguste inecate in frunza anilor trecuti, au curs prin bulboane, ametite de pietre si buturugi cazute de cand lumea si s-au pierdut apoi in lacuri de padure odihnite in umbre adanci de stejari. Acolo m-am cunfundat intr-o lume de tacere, de liniste si de ganduri adanci, lungi si intinse ca marea, adunate in veacuri de singuratati. Au curs peste mine toate acestea si intelepciunea apusilor evi mi-a fi fost alin intru acea lume fara bucurii, fara dureri si fara tristeti. Mai apoi, patruns de acea lumina a impacarii si linistii m-am ridicat intru fiinta mea cea traitoare si am venit sa va spun soptit cele intamplate
Asadar, oamenilor, astfel de lucruri am trait intr-una din noptile mele... Sau poate ca mi-a povestit tata ca le-a trait el sau lui i-a povestit tatal lui, bunicul meu, ca s-ar fi intamplat sau bunicul bunicului ar fi vorbit despre asta intr-o seara lina de primavara, in fata focului din soba, pe vremea cand astfel de minuni insoteau oamenii in toate zilele lor. Ci din orice parte ar veni povestea, ea este adevarata, precum adevarat este ca suntem pe acest pamant. Si se vede dar, ca povesti mai umbla printre noi de avem vreme sa luam aminte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)