Scene pe o scenă cu fereastră

fragmente de povești dramatice cu un singur sens

Personajele:

Femeia 1, Femeia 2, Femeia 3, Femeia 4, Femeia 5, Femeia 6, Femeia 7, Femeia 8, Femeia 9, Femeia 10

și

Bărbatul 1, Bărbatul 2, Bărbatul 3, Bărbatul 4, Bărbatul 5, Bărbatul 6, Bărbatul 7, Bărbatul 8, Bărbatul 8, Bărbatul 10.

---

Decor:

Interiorul unei încăperi ce pare a fi o cameră de zi. Pereții sunt albi. În stânga o ușă. Ușa este albă. Când ușa se va deschide, dincolo de ea, se va zări o lumină slabă, rece și difuză. În mijloc două fotolii așezate convergent, destul de apropiate. În fata lor o măsuță de cafea, destul de mare. Fotoliile și măsuța stau pe un covor gros, dar simplu (poate chiar o bucată de mochetă) care atenuează pașii celor care intră în scenă. Fotoliile sunt gri, masa de cafea este albă, covorul este gri închis. Pe măsuță se vede un bloc-notes în format mare, deschis și îndoit, iar deasupra lui stă,  perfect vizibil, un stilou cu capacul pus. Pa parcursul întregii piese bloc-notesul va rămâne deschis la aceeași pagină, stiloul va continua să rămână închis și nemișcat. În spatele fotoliului cel mai îndepărtat de ușă este o fereastră destul de mare. Lemnul ferestrei este alb, prin geamurile ferestrei se vede de aproape un copac în plină vigoare, dar nu uriaș. Pe măsura desfășurării piesei, copacul va trece prin etapele de frunziș verde închis, frunziș galben sau ruginiu, fără frunziș, înmugurit și frunziș verde-pal.

Indicații cu privire la personaje:

Femeia 1 este brunetă, Femeia 2 este blond-pai-natural, Femeia 3 este brunetă, Femeia 4 este brună-mignonă, Femeia 5 este roșcată-castaniu-buclată,  Femeia 6 este șatenă, Femeia 7 este șaten-deschis, Femeia 8 este brună, Femeia 9 este blondă-oxigenat, Femeia 10 este roșcată.

Toate femeile (Femeia 1, Femeia 2, Femeia 3, Femeia 4, Femeia 5, Femeia 6, Femeia 7, Femeia 8, Femeia 9, Femeia 10) sunt bine-frumoase-interesante, fără ostentație.

Toate femeile (Femeia 1, Femeia 2, Femeia 3, Femeia 4, Femeia 5, Femeia 6, Femeia 7, Femeia 8, Femeia 9, Femeia 10) sunt tinere sau relativ tinere, dar oricum mature.

Fiecare dintre aceste femei (Femeia 1, Femeia 2, Femeia 3, Femeia 4, Femeia 5, Femeia 6, Femeia 7, Femeia 8, Femeia 9, Femeia 10) are vârsta și temperamentul ușor vizibile din felul cum se mișcă și în acord cu apariția lor exterioară. De exemplu, o femeie șaten-deschis va fi (mereu) ceva mai tânără decât o femeie blond-oxigenat sau o femeie brunetă va fi (aproape cert) mai sanguinică decât o femeie blond-pai-natural sau o femeie roșcat-castaniu-buclată va fi ( foarte probabil) mai înaltă decât o femeie brună și mignonă, ați prins ideea?

Regizorul (sau Cititorul) le poate îmbrăca cum dorește. Îmbrăcămintea lor poate fi pusă în legătură cu ceea ce spun și cum spun. Sau nu.

Niciuna dintre femei (Femeia 1, Femeia 2, Femeia 3, Femeia 4, Femeia 5, Femeia 6, Femeia 7, Femeia 8, Femeia 9, Femeia 10) nu va bate la ușă, ci va intra pur și simplu, mai liniștit sau mai puțin liniștit.

Bărbatul 1, nu are nimic caracteristic în afara figurii oarecum prelungi și masive; culoarea tenului și a parului sunt nesemnificative; nu știm dacă este înalt sau scund (va sta așezat pe fotoliu pe parcursul întregii piese); poartă jeans și o cămașă în carouri cu mânecile pe jumătate suflecate (ambele în culori șterse albastru-gri); este încălțat cu ghete trappers, destul de uzate.

Vârsta Bărbatului 1, oricât între 29 și 43 de ani.

Celelalte personaje masculine (Bărbatul 2, Bărbatul 3, Bărbatul 4, Bărbatul 5, Bărbatul 6, Bărbatul 7, Bărbatul 8, Bărbatul  9, Bărbatul 10) seamănă cu Bărbatul 1 până la identitate. Pentru simplificare și evitarea creșterii costurilor de producție, personajele Bărbatul 2, Bărbatul 3, Bărbatul 4, Bărbatul 5, Bărbatul 6, Bărbatul 7, Bărbatul 8, Bărbatul  9, Bărbatul 10 nu vor mai apărea în scenă, rolurile lor fiind suplinite de Bărbatul 1 (rolurile în cauză fiind absolut identice, de fapt).

Bărbatul 1 va rămâne deci în scenă pe toata durata piesei, de altfel el nu va face mai nimic. Bărbatul 1 nu are indicații de temperament, totuși mai mereu când va rămâne singur își va freca barba de trei zile cu mâna dreaptă, sprijinindu-și bărbia în podul palmei și trecându-și degetele, cu zgomot uscat-hârșâit, peste obrazul stâng. 

Urmare a lipsei de complexitate a rolului,  Bărbatul 1 va fi  / poate fi jucat de un figurant.

SCENA 1

Bărbatul 1, apoi Femeia 1

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Își freacă barba. Copacul este verde închis. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră .

Intră Femeia 1. Clanța ușii se mișcă, ușa se deschide încet. Femeia 1, cu mâna încă pe clanță privește în cameră. Bărbatul 1 își ridică privirea. Femeia 1 trece dincolo de prag și închide ușa cu grijă. Se îndreaptă spre Bărbatul 1 și se așază pe fotoliul gol, cel aflat mai aproape de ușă.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 1: Am venit. Nu mă așteptai... Nu mă așteptai. Am venit. (tăcere) Am tot încercat să îți spun în zilele din urmă... dar niciodată nu am putut să o fac. Am și plâns. Îmi vine să plâng și acum, dar trebuie să știi, trebuie să spun. Am venit să îți spun că plec. Adică nu, nu plec, nu dispar... Voi fi aici, dar nu mai pot fi împreună cu tine. Nu știu unde vrei să mergi, nu înțeleg deloc ce vrei să faci. Te iubesc, te iubesc, dar nu știu ce vrei să faci. Vorbești mereu de plecări spre departe, de aventuri absurde... Eu nu pot face asta. Te-am ascultat și am încercat să gândesc ca tine. Nu pot, nu văd un astfel de viitor pentru mine. Am încercat să te opresc și am văzut ce înseamnă asta pentru tine, ce nefericit erai de fiecare dată când te dezaprobam, oricât de delicat aș fi făcut-o. M-am gândit mult. (tace, se frământă, ezită) E mai bine pentru tine așa. Nu-ți mai stau în cale și pentru mine va fi mai sigur. Nu te împiedic și nici nu aștept de una singură ceva ce oricum nu se va întâmpla... Să nu fii supărat pe mine. Poți face acum ceea ce îți dorești, lucrurile acelea care nu mă includ pe mine, care nu m-au inclus niciodată... Nu mai ai nicio greutate legată de picioare... parcă așa ai spus o dată. Așa ai zis, așa ai zis... m-am supărat și am plâns atunci... Dar apoi am înțeles că așa ești tu, că asta se întâmpla cu tine și mi-am dat seama că ceea ce spuneai era ceva real pentru tine, ceva simplu, ceva normal... Știu că nu o făceai intenționat… Dar mie mi-ai făcut rău, a durut atunci și am realizat că nu vom rămâne împreună, a fost ceva atât de brusc și de dureros… Apoi pe zi ce a trecut am văzut mai mult și mai clar ce voiai, cum voiai… Acum nu mai e nimic de văzut, am văzut tot... Nu pot face parte din viața ta așa cum îți dorești tu, legată de ceva ce nu îmi aparține și nici nu-mi va aparține. Să nu fii supărat, mai bine plec acum, e mai ușor pentru toată lumea. Mai târziu ar fi mult mai rău... Nu pot visa ca tine... Eu îmi doresc ceva concret, oricât de simplu, dar concret... Nu pot visa ca tine... aceste vise solitare... frumoase, dar atât solitare si uneori chiar... Lasă... Visează mai departe, visează-mă și pe mine din când în când, dacă îți vei mai aminti... (se ridică și aplecându-se îl sărută pe obraz pe Bărbatul 1) Te las acum... Drum bun, călătorul... călător singuratic... Eu n-am să te uit. Nu mă uita nici tu pe unde vei fi.

Femeia 1 iese încet, fără zgomot.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră  se aude, un pic mai intens, din nou.

SCENA 2

Bărbatul 1, apoi Femeia 2

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este galben. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră .

Intră Femeia 2. Ușa de deschide larg și ea calcă lung peste prag. Bărbatul 1 întoarce capul spre ușă, În timp ce merge, Femeia 2, privește (peste Bărbatul 1) la copacul cu frunze galbene din fereastră. Când ajunge lângă fotoliu își pune mâinile pe spătarul acestuia și privește la copac încă o vreme. Apoi se așază pe brațul fotoliului în așa fel încât să fie mai aproape de Bărbatul 1. 

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 2: Ce faci...? Ei...?!? Nu m-ai mai căutat. Mă rog, ai dat un telefon și gata... Atât? Nu merit și eu un pic mai mult efort? Ei... așa ești tu... Dar să știi că atunci nu puteam vorbi... Și mai târziu mă tot sâcâiau o mulțime de chestii. Ai mai adăugat și tu la ele... Apoi am uitat pur și simplu. E adevărat că eu sunt cam nebună și mai mereu dusă, dar știi că trebuie să tragi de mine un pic. Până la urmă, mă las... Ha, ha! Eu am așteptat să apari, să știi! A trecut ceva timp de când... cam cât? Ultima oară am plecat așa aiurea, dar nu puteam rămâne prea mult și în plus știi că eu am nevoie de spațiu pentru mintea mea aiurită și nu pot sta agățată așa... ca de o cracă... Chiar și după ceva foarte frumos. Căci a fost frumos atunci, nu? M-ai surprins, nu credeam că poți fi așa de... Așa, la început pari altfel. Mai știi biletul acela pe care mi l-ai scris? L-am păstrat, îl am și acum. Ca să vezi! Oricum, ce mai contează... De fapt am venit să te anunț ceva... Voiam să îți spun că mă mut, plec din oraș. Nu chiar acum și nici nu-ți spun unde, deocamdată. Vreau să văd cum iese întâi, cum se leagă. Te anunț eu... când va fi…  (merge până la fereastră, vorbește stând cu spatele) Să nu crezi că nu mi-a păsat de ce-a fost... Dar eu sunt dusă cu capul și mă apucă așa... (se întoarce spre Bărbatul 1) Și tu știai asta. (revine pe brațul fotoliului)  Știai. M-am gândit ce pierd... Să nu-mi spui că nu pierd nimic... Știu că pierd... chiar de-ar fi numai puțină tandrețe, tot contează, poate n-am s-o mai găsesc așa curând. Nu știu câtă afecțiune dau... Nici nu știu dacă o primesc cum trebuie. Sunt aiurită, ți-am spus și mereu e nevoie să mă limpezesc. Le-amestec pe toate... De asta plec. Și-ăștia de la serviciu, care mă înnebunesc pur și simplu, mi-au oferit o poziție nouă undeva, mai departe. Cred că vor și să scape de mine de aici. Dar oricum mie îmi convine, nu-i mai suport, așa ca am să accept. Altfel îmi dau demisia de tot. Scuze de toate astea, deși știu că nu-ți place cu scuze. Dar să știi că îmi pare rău, am vrut să ți-o spun face - to - face. Putea fi ceva, dar viața e cum e... N-a fost, gata! (întinde mâna să îl atingă pe Bărbatul 1, se oprește la jumătatea gestului, se ridică brusc). Iartă-mă și tu, dacă poți. Plec așa... Poate mai vorbim... mi-ar plăcea o cafea mai încolo... Te pup! Pa!

Femeia 2 se îndepărtează repede. La ușă șovăie la ultimul pas, trage de clanță,  iese.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou, puțin mai tare.

SCENA 3

Bărbatul 1, apoi Femeia 3

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este ruginiu. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 3, deschide ușa și intră în cameră. Îl privește pe Bărbatul 1, apoi închide ușa cu grijă. Se apropie cu pași mici, dar deloc furișați. 

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 3: (încă în  picioare, lângă fotoliu) Hei, bună! Ce faci, iubitul meu? Ești bine? Ce ai mai făcut de când nu ne-am văzut? Cum îți merge viața? Eu? Eu sunt bine, m-am liniștit cu toate și încerc să nu mai duc grijă la nimic... În afară de tine, doar ție îţi mai duc grija... Da, serios. Spune-mi, ești chiar așa de ocupat? Nu mai ai deloc timp liber? Timp pentru mine? Cât de greu e să găsim timp să fim împreună? Spune-mi, când ai să vrei să ai acest timp? Eu să mi-l potrivesc după al tău, iubitule. Aș vrea să fim împreună cât mai mult, mă crezi? Știu că situația e mai complicată, dar dacă tu ai vrea am găsi o soluție, nu? (își trece amândouă mâinile prin păr și și-l așază pe spate cu mișcări sacadate, trage aer în piept) Ne vedem rar și aproape întotdeauna pe fugă. E frumos și îmi place, mă bucur. dar vreau mai mult, înțelegi? Eu vreau să fiu cu tine, să petrecem timp, să facem dragoste fără grabă... Tu nu ai niciodată timp și peste toate astea, când să zicem că e bine, mai apare și câte-un ghinion, ai văzut? (zâmbește) De ce nu poți? De ce nu poți să fii cu mine? Niciodată nu ajungem să petrecem destul timp împreună, vreau altceva! Cer prea mult? Iubitule? Facem ceva să fie mai bine? Vrei? Că eu nu mai știu ce să cred. Nu ne sincronizăm deloc, trece timpul... Iar de la tine... nu știu cât îți dorești, dacă îți mai dorești... Cât trebuie să treacă până îți găsești tu loc și timp? (tăcere, Femeia 3 se îndreaptă pe fotoliu) Auzi, mai are rost să încercăm? Îmi spui dacă mai are rost? Dacă are sens să încerc de una singură așa, aiurea... Știi că așa mă simt? (tăcere) Aiurea! Așa mă simt! (tăcere) Tu vrei așa, să mă rog de tine? Sau ar fi mai bine să nu mai fie nimic? Încep să cred că asta îți dorești... Greșesc? (tăcere) Auzi, hai că suntem penibili! Ia hai să te las eu în pace, să nu te mai stresez cu propuneri de astea indecente? (zâmbește crispat) Las-o baltă! Nu va mai fi nimic! E mai bine așa? Este? E mai bine cum am zis?  (tăcere) Eu nu sunt așa... Poate ai crezut... (cu claritate) Eu știu ce simt și ce vreau. Mi-e dor de tine mereu. Vreau să îți fie și ție. (se ridică, se apleacă și-l sărută pe buze pe Bărbatul 1) Te las să te gândești (apasă pe cuvinte) Și mai vorbim când o să ai timp de mine. Și de iubire, da? Nu mai înainte de asta... n-ar avea niciun rost!

Femeia 3 se îndepărtează cu pași lenți, lipiți de podea, plușați. Iese și închide ușă atentă.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou, distinct.

SCENA 4

Bărbatul 1, apoi Femeia 4

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul mai are doar câteva frunze, unele umed-ruginii, altele aproape negre. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Femeia 4 deschide ușa puțin, îşi strecoară capul prin crăpătură. Bărbatul 1 n-o vede. Ea privește două secunde și apoi deschide ușa doar atât cât să se strecoare. Intră,  închide ușa cu amândouă mâinile pe clanță și cu spatele spre cele două fotolii. Bărbatul 1 aude și își saltă capul. Femeia 4 se întoarce, șovăie, apoi o ia oblic spre fotolii. Se așază pe marginea fotoliului, cu picioarele strânse, cu  pumnii lipiți unui de altul, puși pe genunchi.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 4: Saluut... Am venit... Nu rămân mult... Ești supărat? Tu?... De ce să fii tu supărat? De ce? Tu ai mințit! Nu eu! Să fii supărat pe tine, tu ai mințit! Poate că nu ai vrut să îmi faci rău, dar mi-ai făcut! Am venit pentru că vreau doar să știu... Să înțeleg... (aproape rugător) Hai spune-mi, de ce m-ai mințit? De ce? Ooo... și n-a fost o minciună trecătoare, m-ai mințit mult timp. Cum ai putut? De ce? Pe mine? Ți-am dat tot și am lăsat tot... (își înăbușă un început de plâns) Sufăr ca o proastă... (are lacrimi pe obraz) Îmi vine să mor, nu mai am liniște... Din cauza ta... de când ai apărut... înainte eram așa de liniștită... cum am putut să mă las așa prostită... Așa de ușor prostită... (plânge cu pumnul la gură) Te-am iubit ca o proastă, ți-am dat tot... Aș fi mers cu tine oriunde, te-aș fi urmat peste tot... chiar și în munții aceia de care vorbești mereu... Te-aș fi urmat, aș fi stat cu tine, auzi? La marginea pământului aș fi mers! Să mă minți... atâta timp... (îl privește lung,  își șterge lacrimile cu podul palmei) Iar acum? Acum nu poți spune nimic? Nimic - nimic! Am venit la tine și am venit degeaba, nu-i așa? Nu ești în stare nici acum să spui adevărul, să spui ceva, orice? (își îndreaptă umerii și își strânge pumnii) Lasă că spun eu adevărul. Ai văzut foarte repede că te plac mult, apoi eu m-am îndrăgostit ca o proastă și ai profitat... După aceea ți-a fost de ajuns, iar restul n-a mai contat. M-ai mințit de la început și ai continuat să mă minți doar ca să îți fie bine. E ceva adevărat în ce mi-ai spus? M-ai iubit? M-ai iubit vreun pic? Spune-mi.... (tăcere) M-am gândit eu... Doare atât de tare... Ooo, ce tare mă doare! Când mă gândesc ce vise aveam... (cu dosul degetelor își șterge ochii și obrajii de lacrimi) O să trec eu și peste asta. Și o să țin minte. Aș fi vrut să aud ceva, orice, de la tine... (se ridică de pe fotoliu și face un pas lateral, apoi se apleacă un pic) Să mă lași, auzi? Nu mai vreau să știi nimic de mine, să uiți totul, să nu mai vorbești cu mine niciodată! Nu mai am nimic să îți spun! Ai înțelege ce simt numai dacă ai suferi cum sufăr eu acum... Am crezut că ești altfel, am sperat că ești așa cum visam eu... Și nu ești! Doar visam. Degeaba am sperat, degeaba vorbesc... Cum ești de fapt, nu e nevoie s-o mai spun eu. Nu meritam asta... Nimeni nu merită asta! (inspira lung, își lasă bărbia în piept) N-a avut niciun rost, eu am pierdut, dar îți va veni și ție rândul... Mă duc.  

Femeia 4 merge spre ușă, prinde clanța cu amândouă mâinile, trage încet de ușă. Își mai întoarce o dată capul, ar vrea să mai spună ceva, dar nu mai spune nimic. Iese și închide ușa fără zgomot.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou.

SCENA 5

Bărbatul 1, apoi Femeia 5

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este golaș. Își freacă obrazul stâng cu degetele întinse. Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude limpede, deși îndepărtat.

Ușa se deschide larg și Femeia 5 intră în cameră cu pași mari, atenți și studiați. Se așază cu distincție pe fotoliu. Îl privește lung, cercetător, dar neintruziv, deschis.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 5: (după tăcere) Ce faci, dragul meu? Nu spui nimic? M-am gândit la tine cât am fost plecată. M-am gândit mult la tine... și la mine... Nu știu cum s-o spun, adică știu, vreau s-o spun direct și cu imensă părere de rău. A venit vremea să ne oprim. Știam de la început, că avem drumuri diferite. Am știut, dar acum… nu pot merge în felul acesta mai departe. Mai vreau să-ți mai spun ceva, de aceea sunt aici. (întinde mâna și ia mâna dreaptă a Bărbatului 1 în mâna ei) Aș fi vrut să-ți spun ție, bărbatului atât de solitar, că există, poate, cineva...  cineva care este la fel de puternic ca tine, deși poate tu nu  poți crede așa ceva. Cineva care ți-ar fi putut fi alături fără ca tu să fii mai puțin bărbat. Înțelegi? Cineva care ți-ar fi fost alături necondiționat, care ar fi fost acolo doar atât cât i-ai fi permis tu. Cineva care să-ți întindă mâna când ai fi avut nevoie, cineva tăcut dacă tu nu ai fi vrut să vorbești, cineva cu care să vorbești, dacă ai fi dorit, cineva care ar fi știut dacă ce ți-ai fi dorit cu adevărat, înțelegi? Aș fi fost aceea care i-ar fi oprit la ușă pe toți ceilalți dacă ar trebuit. Poți crede ca sunt atât de puternică? Sunt puternică și lupt când e nevoie, dar e ceva cu care nu pot lupta. Nevoia aceasta a ta de a fi singur... Am vrut să îți spun toate acestea și știu că dacă rolurile noastre s-ar fi inversat, tu, omule, ai fi vrut să fii pentru mine tot așa cum aș vreau sa fiu pentru tine, cum vreau eu să fiu acum. Știu și simt în adâncul ființei mele asta. (îi trage mâna, se apleacă și și-o lipește de propriul obraz, continuă să vorbească de acolo, aproape cu capul pe genunchi și cu mâna Bărbatului 1 ținută pe obrazul ei) Mă bucur de ceea ce a fost între noi și mă voi bucura mereu de asta. Voi fi bucuroasă când cineva îți va fi aproape, chiar dacă nu voi fi eu aceea, aș putea să îi fiu chiar recunoscătoare aceleia, oricare ar fi ea. (își ridică privirea, îi lasă mâna încet) Drumurile noastre, atât de despărțite, se întâlnesc parcă din întâmplare, se întâlnesc un pic și apoi continuă, dar fiecare separat... Nu pot merge mai departe cu tine, dragul meu. Nu pot fi partenera ta de plimbare pe aleile unui parc oarecare și apoi, o dată ajunsă în stradă, în lumină, să îmi continui drumul de una singură. Nu vreau să plâng de una singură în pernă... Sau dacă plâng, vreau să plâng de bucurie, de emoție. Nu de durere, nu de tristețe... Nu asta ar trebui să fie ce se întâmplă cu noi... Însă îți mulțumesc pentru acest extraordinar început... Da! Îți mulțumesc! Și îți mulțumesc și pentru acest sfârșit... atât de special...  (se ridică încet, își trece mâna cu degetele ușor desfăcute peste păr și și-o retrage lăsând-o să alunece cu palma desfăcută prin spatele urechi și peste gât, înclinând ușor capul pe spate – își îndreaptă capul și trage aer în piept) Ai grijă de tine, dragule. Ciudat… deja mi-e dor de tine… te sărut.

Femeia 5 își face loc printre fotoliu și măsuță, merge atent către ușă. Iese.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou slab.

SCENA 6

Bărbatul 1, apoi Femeia 6

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este golaș și înghețat. Dacă te uiți atent poți vedea țurțuri mici de gheață pe crengile lui. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 6, bărbatul o vede cum intră și cum își lasă geanta direct pe covor,  lângă fotoliu, dar nu sprijinită de el. Se așază pe fotoliu oarecum într-o parte. Se leagănă un pic de parcă își caută cuvintele.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 6: Am venit. Așa am promis, dar nu rămân, să știi. S-a întâmplat ceva, s-a întâmplat... N-am vrut să îți dau un mesaj că nu mai apar, deși am fost foarte tentată să o fac. Mă frământ de azi-noapte... Până la urma am zis ca e mai bine să ți-o spun direct. M-am gândit toată ziua cum să fac până la urmă, ce să-ți spun... Dar cred că așa e mai corect, să îți spun de la om la om. (își trage un picior sub șezut) Rămân doar cât să îți povestesc de ce nu pot rămân. Nu, nu-mi spune ca nu e cazul să dau explicații, e mai bine să mă asculți. Îi poți spune nebunie și eu îmi cer scuze de pe acum, dar asta s-a întâmplat. Îmi pare rău... cred că te-ai pregătit de venirea mea și știu că îți doreai să vin,  mi-ai spus... (își împletește degetele și le mișcă lent în forfecare) Uite... Când ne-am văzut, când revăzut, și am vorbit noi doi, știi, eram într-un fel de pauză. Ți-am și spus că sunt singură și era adevărat. Mai înainte, pe la începutul verii trecute (câte luni sunt? vreo opt-nouă?) am cunoscut un tip... Unul care m-a dat peste cap. Mi s-a mai întâmplat o singură dată asta... Mai demult. Cel de care îți vorbesc a fost al doilea, l-am cunoscut atunci, cum ți-am spus. Am fost împreună puțin, a fost nemaipomenit de frumos pentru mine, dar a trecut vara si apoi el a dispărut. Adică n-a dispărut, dar a dat semne din ce în ce mai puține și apoi deloc. Înainte de asta am fost ca amețită și nu mai respiram decât pentru acest om. Am văzut că nu mai răspunde. S-a plictisit, a plecat, așa credeam. Mi-am zis asta a fost și am acceptat situația. Oricum nu aveam ce face (zâmbește stânjenită și îl privește cu ochi mari) Așa... Și îmi trecuse, erau câteva luni de când nu mai dăduse niciun semn de viață. Și când m-am revăzut cu tine m-am simțit foarte bine și când ți-am spus că sunt singură am fost corectă. Ți-am zis că ne putem vedea și ne-am și văzut. Ei, și când mi-ai zis să vin aici, am acceptat și chiar ieri când am vorbit ți-am zis că vin. Dar mă crezi că azi noapte omul acesta a fost la mine? Acum câteva zile, imediat după ce ne-am văzut noi, am primit un mesaj. De la el. Era așa, oarecum neutru. Și i-am răspuns tot așa, căci nu știam ce vrea de fapt. Dar ieri, pe zi, a revenit și a insistat și aseară a venit la mine și ce să îți spun, sunt dată peste cap... (surâde) A fost... nici nu-ți pot spune... Și nu pot fi cu tine, acum... Crede-mă! Nu pot! Am vrut doar să îți spun așa, față în fată, chiar dacă mă simt ca o... Poate el o să mă părăsească iar și o să vin să plâng pe umărul tău... Poate atunci va fi și altceva... (zâmbește) Dar acum nu pot să fiu cu altcineva, chiar și numai pentru... Nu te supăra, n-aș fi vrut să fac asta, dar nu pot altfel, nu mă pot preface. Nu am avut cum să îți spun, s-a întâmplat repede și practic nu am avut cum să te anunț. Doar nu era să te sun azi-noapte?!? Doar pentru asta am venit. Și plec. Am crezut că e corect să îți spun direct, nu să dau un mesaj... (schițează un zâmbet, se ridică și din aceeași mișcare își culege de pe jos geanta) Nu mai stau, îmi cer o mie de scuze, iartă-mă, te rog, iartă-mă, sunt amețită de tot... Nici nu știu cum va fi, situația e un pic mai încâlcită... Dar îmi doresc să fie, atât cât o să fie. Poate mai vorbim după ce mai trece ceva timp, poate îmi trece și mie amețeala, poate ca și tu... nu știu, poate nu-mi vei purta pică... (zâmbește cu ochii) Plec, pup.

Femeia 6 se îndreaptă fără grabă spre ușă, dar decis. Deschide ușa cu gesturi moi, iese.

Concertul în si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou distinct, deși slab.

SCENA 7

Bărbatul 1, apoi Femeia 7

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este înmugurit. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 7, pășește vesel, își scoate jacheta, o împăturește de-a lungul și o pune pe spătarul  fotoliului. Se așază cu un mic oftat de satisfacție.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 7: Cum îți merge, dragă domnule? (tăcere, Femeia 7 își pune capul pe un umăr, i se aude respirația cam agitată, își șterge buza de sus cu degetul mare, inspiră lent, expiră adânc) Mă uitam acum la tine... Știi că de fiecare dată când ne-am văzut, te-am studiat? Adică m-am uitat atent la tine, la cum stai, ce spui, cum spui. Când mă gândesc la tine, în timpul zilei, mi se pare că îți lipsește ceva. Apoi, când mă gândesc noaptea, cred că nu îți lipsește nimic. Poate și din cauza cuvintelor care se împletesc cu muzica din fundal și cu lumina lunii rotunde pe care o simt gata-gata să-mi intre pe geam și sa sară o dată cu mine în pat... sau să sară pe mine în pat... Oau, ce mi-a plăcut asta! De fiecare dată când vorbesc cu tine și când fac și altele cu tine, găsesc aceleași lucruri: plăcere, senzații la limita unei dureri dulci-sărate, dar și singurătate, gânduri nespuse și o prezență absentă care m-a atras mereu într-un mod pe care abia dacă îl înțeleg. (râde și se șterge cu degetul mare sub buza de jos) Nu mă păcălește deloc viața ta aparent bine mobilată și organizată. Nici comportamentul tău echilibrat. Enervant de echilibrat, uneori aproape absent. Căci știu că mereu vine și o parte mai amară, tumultoasă și amară. Te-am plăcut din prima clipă, ți-ai dat seama? (se răstoarnă pe fotoliu) Totul a fost firesc, elegant și simplu, de parcă așa ar fi trebuit să fie. Mi-ai făcut semn să trec înaintea ta și pentru că ezitam mi-ai pus palma deschisă pe spate, între omoplați și m-ai împins ușurel... Și gata! Acum nici nu-mi imaginez că ar fi putut fi altfel. (își pune amândouă mâinile în jurul gâtului) Și totul a fost minunat, e minunat. Nu mă pot abține să mă gândesc... Știi, am o întrebare: poți iubi pe cineva cu care te vezi rar și numai pentru dragoste fizică? Adică te pot iubi doar când ne vedem și în restul timpului să te las în pace și să mă lași în pace? Este vreo problemă să iubesc așa? Știi cât mă bucur că ne-am cunoscut...? Ești un bărbat fascinant, domnule! Totuși, nu pot rămâne cu tine, lângă tine... Nu, dacă pui condiții. Eu nu vreau să duc povara unor obligații de felul asta. No strings attached! Așa vreau eu și cred că e cel mai bine așa. Hai să lăsăm lucrurile cum sunt, fără chestii impuse și fără datorii, să ne bucurăm doar de ceea ce simțim, când ne întâlnim. Nu-mi pune condiții, te rog! (se ridica pe jumătate și apoi se lasă înapoi) De fapt, le-ai cam pus și nu mi-e bine cu asta. Dar ce bine îmi e în anumite momente, domnule! (râde)  O lăsăm așa cum e și nu facem planuri? Când va fi să ne întâlnim data viitoare, și nu știu când va fi, eu voi fi fericită. Și îmi doresc să fie și cu tine la fel. (se ridică și se apropie de Bărbatul 1, îi ia capul și îl lipește de abdomenul său apoi îl îndepărtează, încă ținându-l mâini, se apleacă spre el și-l sărută lung) Da? Așa facem? (se desprinde de Bărbatul 1 și face doi pași până în spatele fotoliului pe care stătuse, vorbește în timp ce merge) O, Doamne, ce bine miroși! Mă înnebunește asta! (se oprește și se întoarce spre Bărbatul 1, îl privește o secundă ca și cum se gândește ce să mai spună) Bine, domnule, eu plec, nu uita ce ţi-am spus. Ne liniștim, da? (scurtă tăcere) La revedere, domnule!

Femeia 7 se îndreaptă vioi către ușă, apasă clanța pe jumătate și trage, ușa nu se deschide. Mai apasă o dată, deschide ușa. Iese.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou, slab, dar clar.

SCENA 8

Bărbatul 1, apoi Femeia 8

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Își freacă barba. Copacul este verde-pal. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 8, deschide ușa cu putere, nu brusc, doar apăsat. Pășește în cameră, ajunge în fața Bărbatului 1. Stă două secunde uitându-se la el, apoi se așază brusc pe fotoliu într-o poziție  rigidă, aplecată puțin în față.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc

Femeia 8: Auzi, bolovane, tu ai spus o dată un lucru deștept, deși Dumnezeu știe cum ai făcut-o, dar ai zis: majoritatea oamenilor nu înțeleg nimic! Ha-ha-ha! Mare descoperire! Nici tu nu înțelegi nimic! Tâmpitule! Doar atât ai putut scoate din tine?!? Bolovan! Bolovan! Eu am vrut să-ţi dăruiesc ceva, ceva care conta pentru mine, ceva din mine, egoistule! Şi nici nu ți-a dat prin minte măcar să apreciezi sau măcar să primești. Să primești pur și simplu. Nu mai zic că niciodată nu ai fost curios să afli ceva important despre mine, nici măcar ceva neimportant. Ceva din mine, oricât de mic. Mereu a fost mai important ca tu să te expui şi în același timp să fii sigur că eu văd ce expui tu! Ca un cretin! Daaaa... reflex de exhibiționist. Ești exhibiționist, știai? Cretin! Bine că măcar recunoști că bărbații sunt o specie foarte cretină. Iar tu, perfect integrat, cretin absolut, te crezi dur și te porți ca atare. (se lasă puțin pe spate și își desface picioarele) Mai are rost să te lămuresc, idiotule, că sunt pe lume lucruri personale, importante, sensibile, dar și perfect acceptabile, așa sensibile și vulnerabile cum sunt? Acceptabile chiar și pentru criteriile tale snoabe! Căci ai devenit snob, ți-a mai spus cineva? Sau le e prea frică de tine ca să ți-o spună, brută? Îți place să controlezi totul și să îi ai pe ceilalți sub laba ta de monstru antropofag. Dar mie nu pasă... Frică, mie, de tine!?! Nu are de ce să îmi fie frică, ești mult mai slab decât ți-ai putea imagina vreodată. Eu vreau să îmi trăiesc viața, să mă bucur și să râd. Să râd mult! Auzi? SĂ – MĂ – BUCUR!!! Iar tu crezi că m-aș lăsa călcată în picioare?!  Ce-ai vrea? Să primești totul? Fără să ceri nimic? Să mă topesc de admirație? Să mă ofer ca la colț de stradă? Iar tu să îmi arunci doar o privire îngăduitoare, ha? Iar acum încerci să mă pedepsești prin tăcere, idiotule? Singurul lucru care te-a făcut oarecum suportabil a fost că îți știam gusturile și dezgustările, fir-ai al dracu' cu gusturile tale de tâmpit sexist și fixist! Totuși, cât credeai că am să te suport? Acum gata! Ți-am spus ce voiam să spun și dacă nu-ți convine, să te mai ia și dracu’! (se ridică) Am plecat! Să nu îndrăznești să mă cauți! Ar fi prea de tot! (pe drumul spre ușă) Decât unu’ ca tine, mai bine înlocuiesc bărbații cu o sticlă de băutură bună. Beau din ea când vreau și doar cât îmi trebuie. Chiar, uite ce idee! Să consum un bărbat pe sezon, în doze zilnice și limitate, ’r-ați ai dracu’ de nenorociți! Nu ți-am cerut nimic, prostule. Nici asta nu ai înțeles. Nici măcar asta nu ai înțeles!!! Nici măcar atât! Gata! Am plecat. Am vorbit serios! Sa nu îndrăznești sa mă cauți, că nu știu ce nu fac!

Femeia 8 iese în viteză și trântește ușa.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou slab.

SCENA 9

Bărbatul 1, apoi Femeia 9

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Își freacă barba. Copacul este verde, pe o creangă se zăresc câteva flori mici și albe. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 9, deschide ușa și pășește în cameră. Ușa rămâne deschisă, femeia se oprește după primul pas. Bărbatul 1 o privește rămasă acolo. Femeia 9 se reculege și merge spre fotoliu pe care se așază cu aerul că are ceva deloc plăcut și obligatoriu de făcut. 

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 9: Așadar am ajuns și aici... Nu am avut încredere în tine, dar am sperat că totuși vei face ceea ce era bine, ce era corect. Acum însă s-a terminat cu speranțele... Speranța moare ultima, nu? Dar când e vorba de tine, moare prima. Să pleci din viața mea așa cum ai intrat: fără nimic! (trage aer în piept şi îl eliberează încet) Știi cum mă simt? Nu, nu știi, nu ai cum să știi... Să te văd eu cu ea de mână, să mă uit la voi... Nu am nimic cu femeia aceea, probabil că va păți la fel ca mine, dar tu... Tu! Să dispari din viața mea, să nu te mai văd, să nu mai aud de tine! Dispari, dispari cu toate prostiile cu care mi-ai umplut capul, cu care mi-ai amărât zilele... Să ajung eu să vad asta... O țineai de mână și pe mine abia dacă mă mai atingeai în public... Mi-au spus mie și nu am vrut să cred, nu am crezut pe nimeni... Au încercat să-mi spună și la început să mă feresc de tine și pe nimeni nu am ascultat! Pe nimeni! Mi-au zis: ce faci cu omul ăsta, nu vezi că el are viața lui și tu nu faci parte din ea? (respiră adânc și scapă un geamăt înăbușit) Nici măcar acum nu... Spune-mi altceva, dacă poți... Spune-mi că nu e așa, spune-mi că e o întâmplare... N-ai vrut, s-a întâmplat, nu ai vrut să-mi faci rău... Daa… știam. Știam că așa va fi, aveam un ghimpe în inimă... Da... Cum ai putut să faci asta? Cum, cum ai putut? Când am fost plecată primăvara trecută am cunoscut pe cineva... Doamne... Ce frumos s-a purtat și cât a insistat omul ăla... M-a rugat să mă gândesc și chiar să mă mut cu el, acolo. Îmi dădea dintr-o dată ceea ce ție nici prin gând nu-ți trecea să îmi dai, ceea ce nici nu acceptai să discuți cu mine, măcar. Și el... ce frumos s-a purtat, ce rău i-a părut când am plecat și mi-a spus că o să regret mai târziu... Şi eu? Eu, proasta pământului, mi-am zis ca nu-ți pot face asta ție, că nu te pot trata așa... M-am gândit la tine și n-am putut! Nu m-a lăsat inima! Înțelegi? Am lăsat un om dezamăgit care mi-ar fi dat orice i-aș fi cerut... Ca să te văd pe tine acum, așa... Și să trec prin ceea ce trec... Îndrăznești să te uiți în ochii mei... cum te mai rabdă pământul?!? (trage aer în piept și își înalță fruntea) Din suflet îți doresc să ți se întâmple la fel, ceea ce mi-ai făcut tu mie să îți facă și ea, să simți ce simt eu acum, să te doară până n-ai să mai poți suporta! Să își bată joc de tine și să nu poți face nimic! Da! Din suflet îți doresc! Așa meriți și sper să... (se ridică și își prinde coapsa cu degetele întinse, răsfirate) Viața te duce unde nu gândești! Sa ții minte asta, ai să plătești cândva! Între noi s-a terminat totul, orice ar fi fost, s-a terminat! Pentru mine nu mai exiști, nu mai vreau să știu că exiști! Dacă mori mâine, mâine dacă mori, nici nu vin să te văd!

Femeia 9 se întoarce și o ia decis spre ușă. O deschide, iese și o lasă deschisă.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude din nou un distinct, venit de departe.

SCENA 10

Bărbatul 1, apoi Femeia 10

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu și privește blocnotes-ul de pe măsuță. Copacul este verde strălucitor. Se aude slab Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră.

Intră Femeia 10, pășește în cameră privind surprinsă ușa deschisă... Se oprește și se uită  întrebător la Bărbatul 1 care o privește la rândul său. Femeia 10 privește încă o dată ușa deschisă, ridică din umeri, o lasă cum a găsit-o și se îndreaptă spre fotoliul gol. Își lasă poșeta pe marginea acestuia, se așază comod și respiră cu voluptate. Femeia 10 privește lung la Bărbatul 1,  își mângâie un cercel, oarecum pe gânduri, cu privirea pierdută într-o parte.

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră nu se mai aude aproape deloc.

Femeia 10: Ce s-a întâmplat aici, mon amour? Nimic? (se întoarce spre Bărbatul 1) Și tu ce faci? Toujours bien, comme d'habitude? (zâmbește, continuă să își mângâie cercelul din dreapta cu trei degete) Am venit într-o doară, nici nu știam dacă ești acasă... Vin și ce văd? Ușa deschisă... aerul ăsta... Până la urmă, nu e treaba mea, dar e prima oară când... En fin... Dacă tot am venit aș vrea să vorbim despre ceva. (surâde) Încep eu, ca de obicei? Uite... Mă gândeam zilele acestea... Simți și tu că ceva nu merge? Nu știu cum să îți spun, dar vreau altceva de la noi, de la tine, de la mine… Deși eu una cred că eu am făcut și fac tot ceea ce se poate face. Dar e ceva care nu îmi place... E ca o umbră între noi. Nu mai e la fel, nu-i așa? Simți și tu? Era nemaipomenit la început... Ți-mintești când mi-ai deschis atunci și ți-a căzut prosopul? N-am mai apucat nici măcar să îmi las poșeta din mână, am ținut-o strâns, înghesuită în perete, iar ușa rămăsese deschisă de-o palmă și ne-am dat seama după vreo zece minute sau cât naiba trecuse... (râde de-a binelea) Sau atunci când m-ai răsturnat pe canapea, eram cu florile de la ziua mea în brațe, s-au împrăștiat toate... Și-acum se vede urma făcută cu tocul pantofului pe perete, deasupra canapelei, pe-acolo îmi ajunseseră picioarele! Mon Dieu, nu că vreau să fie ca în primele zile când ne-am cunoscut, dar parcă... Acum ai absențe de care nu știu nimic, nu pui o întrebare după ce nu ne-am văzut câteva zile, ce n'est pas vraiment bon, n'est-ce pas? Dar nu e vorba numai de asta... Sunt multe și le știi și tu. Eu nu mai simt la fel, poate din vina mea, poate din vina ta... Deși îmi vine să zic că e mai mult din vina ta, maître. (surâde vag) Credeam că vin aici să vorbesc cu tine și să mă relaxez, poate chiar să facem dragoste... Și iată, ajungem la vorbe rele care sună a despărțire. Nu știu ce m-a apucat așa deodată, voiam doar să... Să nu crezi că a intervenit cineva între noi. Nu am pe nimeni așa de apropiat... În definitiv, ce rost are să mă justific și de ce să prelungim ceva ce scârțâie, n’est-ce pas?  (se mișcă în fotoliu și își îndreaptă spatele) A fost formidabil cât a fost și acum mergem mai departe. (își duce mâna dreaptă la umărul stâng și o ține acolo sprijinită ca și cum s-ar agăța de ceva pentru echilibru) Vom trece repede peste asta, sper. Deși tu... cu felul tău ciudat de a parcurge bucuriile și tristețile... Parcă ești blindat. Dar eu cred că le treci greu pe amândouă... Și bucurii... Și tristeți. De fapt nu știi ce să faci cu ele. Și câteodată ești nesuferit de-a dreptul din cauza asta! (se ridică, se apropie de Bărbatul 1 și se apleacă spre el, îl sărută scurt și continuă să vorbească de acolo, ușor aplecată, cu buzele aproape lipite de obrazul lui) Să nu-mi porți pică. Dacă ar fi să ne regăsim peste un timp, fără reproșuri și fără comparații... ce ai spune, mon chéri?  Peste un an, peste doi, peste trei... En fin, on verra. (se ridică dreaptă, își scutură părul, zâmbește) Dar acum... Acum, suntem la final. Toate lucrurile au un sfârșit, chiar și mica noastră piesă, mon ami. E finalul...  Ce natural a venit.

Femeia 10 se îndreaptă, se trage o jumătate de pas în spate și îl privește pe Bărbatul 1. Se întoarce pe un picior, își culege poșeta de pe fotoliu și și-o pune cu un gest expert pe umăr, rămâne pe loc, dar își răsucește capul spre Bărbatul 1, îi aruncă o privire lungă, apoi se îndreaptă spre ieșire. În dreptul ușii se mai oprește preț de o secundă cu mâna pe clanță, își desface apoi degetele încet, lasă ușa deschisă, pășește dincolo de prag, iese din scenă. Lumina difuză, slabă și rece din cadrul ușii virează spre albastru se stinge.   

Concertul în Si minor pentru 4 viori și orchestră se aude mai tare.

SCENA 11

Bărbatul 1

---

Bărbatul 1 stă pe fotoliu,  drept-lipit de spătar. Copacul verde întunecat se zbuciumă bătut de vânt.

Bărbatul 1 privește lung și nemișcat la blocnotesul de pe masă. Bărbatul 1 își freacă barba crescută de trei zile cu mâna dreaptă, sprijinindu-și bărbia în podul palmei și trecându-și degetele, cu zgomot uscat-hârșâit,  peste obrazul stâng. Bărbatul 1 privește ușa deschisă care rămâne nemișcată, cadrul ușii rămâne întunecat.

Bărbatul 1 se apleacă puțin, întinde mâna, trage mai aproape bloc-notes-ul deschis, apucă stiloul și îi deșurubează capacul cu mișcări lente.

Cortina

Radu Comșa, București-Pitești

Ianuarie - Septembrie 2019