Eu sunt un solitar

Eu sunt un solitar 
În gândul meu pierdut.
Mă-ntreb ades de-un mâine 
Ce azi e  neştiut.
Și-aud furtuni de iarnă
Huind peste păduri 
Şi-un clavecin de Bach
Curgând în line súsuri.
Şi vreau 
Pentru ai mei
Să fiu puternic scut. 
Eu sunt un solitar 
În gândul meu pierdut.

Mă-încânt că-s bun și tare
Şi mie-mi de ajuns.
Și simt că am deasupra-mi 
Un cer adânc-ascuns.
Ating și flori şi arme
Şi sânuri de femeie.
Si neguri mă cuprind 
De pierd-a-lumii cheie 
Și plâng
Când cele simple
În mine se ascut.
Eu sunt un solitar 
În gândul meu pierdut.

Și înţeleg că lumea-i 
Rotundă și-ncheiată. 
Şi-mi spun ca-nțelepciunea
E lumea acceptată.
Încerc să fiu eu însumi
Şi bine aşezat
Ținând în mine toate
De care sunt legat.
Nădăjduiesc 
De-adânc
Să fiu în toate scut.
Eu sunt un solitar
În gândul meu pierdut.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Doua întâmplări de noiembrie

Imagine
Ploaia izbea în parbrizul mașinii cu picături înghețate. Se lipeau, curgeau apoi ca un gel diluat, sclipeau în lumina farurilor, se amestecau cu noaptea și cu vântul care agita crengile pe care mai stăruiau frunze trecute brusc din vară indiană în toamnă rece ca o lamă de cuțit. Dieselul mârâia adormit de ora înaintată și eu mă socoteam cam pe unde să pun mașina peste noapte. Poate era mult spus. Seara era târzie și eu mă trezeam devreme de plecare, puteau fi doar câteva ore.   Într-un sir de mașini așezate cu spatele la trotuarul care trecea de-a lungul clădirilor cu parter comercial, înșirate în tâmplărie complicată și uși masive, am văzut un loc destul de larg cât să îmi încapă mașina fără probleme. Am pornit din locul în care stătusem minute lungi curios protejate de ploaie. Am accelerat, motorul s-a trezit, a urlat potolit și a dus cuminte cele aproape două tone de otel albăstrui către locul liber. Am făcut o buclă largă și am băgat cu spatele, roțile au lovit bordura, am ...
Read more »

Gând de toamnă

  Venit-a toamna Și cu ea o dată, O vară indiană, tristă-n care Trăi-vei poate Palida și-uscata, Târzia remușcare.   Și-apoi? Te vei gândi? Cădea-vei pradă dorului? Mai trist, Și mai zadarnic, Decât a fost al lui?
Read more »

Toamnă cu miros de vanilie

Imagine
Ferestrele erau deschise larg către parcul din ce in ce mai cufundat în toamnă, iar lumina zilei, care se adâncea în amurg, se strecura tăcută și palidă printre crengile copacilor. Unii arbori își păstrau încă un verde verde încăpățânat, dar deja bordat cu ruginiu. Mulți alții se înecaseră în galben și orange. Frunze aurii și roșiatice cădeau fără grabă, ca niște promisiuni de trecere, agățate de vântul slab care le purta în balans lent către pământ.   Se ghiceau, în depărtare, câțiva trecători care traversau aleile, și câteodată, zgomotul pașilor lor trecea prin spațiul deschis al ferestrei, se agăța în faldurile draperiilor de culoarea focului și se zbătea moale acolo, înainte să curgă spre podelele masive și să se piardă în tăcerea camerei.   În aer plutea un miros vag de castani care își leapădă fructele, de tufănele și de umezeală desprinsă din peluzele bizar înviorate de toamnă. Un glas îndepărtat de copil, subțire, abia perceptibil, răzbătea ca o nălucire printre ramuri...
Read more »