Zboruri de noapte
Dumnezeule, cât e de mare! Întunericul de lapte cafeniu se rotea în spirale, agitat de imensul fluture de noapte ce părea să atragă în forma lui moale, neagră, toate resturile de lumină ce bălteau spre mijlocul tavanului. Cu aripi de pâslă se agita în cercuri flasce, trigonometrice, largi, apoi strânse brusc, cu lovituri gelatinoase în plafon, ca apoi să se lărgească iar spre peretele apropiat. Trebuie să îl prind, ce specie o fi de e atât de mare? Stam gol în pat şi urmăream fluturele ce semăna cu două palme negre unite la bază, zbătându-se în spaţiul acela circular, în zborul acela al lui, lăsând urme de funingine târâte curb prin ochii mei încețoșați. Tebuie să îl prind, fluturele ăsta e rar, p rea mare ca să fie adevărat... Fluturele prindea viteză, cercurile erau din ce în ce mai vălurite şi mai bezmetice. Mişcarea aripilor se auzea în fâlfâit organic. Niciun fluture nu poate zbura așa... O … s igur că e prea mare ca să fie adevărat. Liliac! Pielea...