POVESTI DE NECALUREA

Dacă ar fi să te iei după ploaia despletită în picuri lungi şi grei, primăvara se arată numai în calendarul care se încăpăţânează să ne anunțe că april e pe terminate. Norii se scutură peste tot, de sear a până dimineaţa şi de la prânz până după-amiaza târziu. Iarba nouă plezneşte de prospeţime, frunze crude îmbraca ramuri lungi, însă cerul rămâne coborât şi vineţiu. Doar lalelele multe şi colorate luminează deasupra pământului. Roşu, galben, roz, alb perlat şi din nou roşu şi galben licăre în aerul umed cu miros de verde crud. Ici şi colo lilieci albi și violeţi se scutură timizi în adierile reci. Flăcări de gheată albă şi roz, magnolii, frumoşi de parcă nu-s din lumea asta, îşi leapădă în răstimpuri straiele pictând delicat cu tuşe de mătase iarba din juru-le. Într-o astfel de zi am luat-o prin oraş, cu puţine trebi şi multe gânduri şi am văzut,  aşa cum numai eu văd,  ce v-am înfățișat mai ‘nainte. Vântul bătea cu treziri bruşte şi stropi reci se împrăştiau pe haina me...

„ Auzi! Cică să le organizăm picnic! Să îi ducem la picnic, să îi ducem la picnic, să îi ducem la picnic!” Vocea se auzea crescând sacadat  într-o mirare vecină cu indignarea. Altă voce mai coborâtă, dar dură, foşnind sec a ambalaj vechi: „Cine zice, dragă?” Răspunsul a ţâşnit înalt şi definitiv:  „Mama lu’ Robert!!!” Dialogul se aude din spate, nealterat de lumea ce se scurgea în toate părţile. Întorc şi eu capu’ ca prostu’ să văd cine e, domn’e,  persoana aşa de supărată pe mama lu’ Robert. Indubitabil posesoarea vocii înalte e ea. S pre patruj’, mică de statură, cu sân bogat înghesuit într-un sutien mai mic cu un num ă r, din fericire acoperit cu o bluză violet deschisă la doi nasturi , cu doua lanturi subtiri de aur amestecate pe pieptul gol . Plinuţă, şi-a lipit de fundul măricel şi de coapsele-i ronde jeans-i căzuţi îngust pe gleznele deloc urâte. Jeans-ii arata a second-hand, ceea ce mă face să cred că-s scumpi serios. E blondă, par bogat tăiat scurt, ten roz ...