Reflex de afectivitate
Părul ei e castaniu închis. Când prinde o rază de soare şuviţele se fac roşcate, translucide. Cu reflexe aurii de sticlă. Într-un fel e neschimbată. Dar riduri fine se adună la colţul ochilor. Se vede asta când zâmbeşte. Zâmbetul este acelaşi. Cu buzele şi cu ochii. Cu verde topit în irişi căprui. Cu buze arcuite de bucurie, desenate în sidef. Bucurie reţinută. Doar a ei. Acelaşi zâmbet. Venit de undeva. Neliniştitor. Jeans-ii îmbracă aceleași coapse zvelte. Bluza verde-marin îi cade asimetric pe şolduri. Pe umărul stâng, rămas gol, o bretea verde închis. Pictată în satin pe pielea bronzată. Merge prin soare surâzând. Se apropie de mine cu paşi mici tuşaţi de sandale fără toc. Ne pupam. Un pic convenţional. Parcă e totuşi mai mică decât o ştiam. Sau sunt eu mai mare. Nu glumesc. N-am mai văzut-o de douăzeci de ani. Suntem pe malul lacului verde-cenușiu. De-a lungul malului defilează pari înverziţi de ape. Albiţi de soare. Înnegriti de ploi. Îngropaţi în mâl. Crapați. În varfurile ...