POVESTI DE NECALUREA

Un el si o ea, pe strada, amamdoi inalti spre foarte inalti, insotiti de un copil de vreo doi-trei ani, merg in pas de spazieren. El si ea (inalti spre foarte inalti) cu haine ca de ceremonie, sa zicem, tineri, pana in treizeci de ani. El, cu sacou lung spre foarte lung, cravata colorata si pantofi cu varf intors. Ea cu pantaloni drepti si sacou la doua randuri. Amadoi cu palarii de fetru moale, mie mi s-au parut identice. Aaa... el cu o mustata tacata scurt la coturile gurii. Baietelul care ii insotea mesteca harnic din picioruse pe langa ei. Dar avea, asa mic cum era el, avea zic, nevoie de certitudini: “Mami, unde mergem?”. Ea, nimic. “Mami, unde mergem?”. Nimic. “Mami, mami, unde mergem?” Ea: “Intreaba-l pe tac’tu”. Micutul se repliaza: “Tati, unde mergem” El: “La notar!” si si-a continuat maiestuos drumul in timp ce copilul amutise intropsectiv. Nu stiu de ce dar am avut senzatia clara ca pe figura mea s-ar fi putut citi aceeasi expresie ca cea aparuta pe figura baiatului. Credea...

Drumul vechi si prost intretinut se revarsa brusc intr-o intersectie cocheta, mai mult o piata, cu ronduri de flori si arbusti, cu obisnuita statuie dedicata eroilor Marelui Razboi, cu brazi intunecati care o inconjurau asezati inalti si linistiti printre cladirile vechi si frumoase care vorbeau despre vremuri demult apuse. Citeva persoane asteptau intr-o margine a micii piete, vis-à-vis de cladirea primariei impodobita cu drapele tricolore, dar din orbitele careia fusese zmulsa vechea timplarie si inlocuita cu una moderna alba si metalica. Metalul stralucitor contrasta cu zidul vechi, asezat batraneste pe pamint, cu marginea acoperisului frumos lansata si inegrita de vremuri. Metalul nou parea doar o cocota de cartier asezata impertinent linga o doamna scapatata, dar nobila si cu eleganta simpla a adevaratei nobleti. Am rulat incet, am depasit piata si la oarecare distanta de micul grup care astepta am tras pe dreapta sub crengile unui nuc. Soarele care fusese mai degraba zgarcit in t...