Spălătorie auto. Central. Parcarea înghesuită. Plină. Două rampe. Pline. Lângă rampa din dreapta. Spaţiu. Cu elevator. Schimb. Ulei. Anvelope. Lângă rampa din stânga. Bar... Inevitabil. Vitrine. Frigorifice. Bere. Sucuri. Acidulate. Automat. De cafea. Trei lei. Zahăr, lapte. La discreţie. Bar. Înalt. Două scaune. Prinse de bar. Înalte. Patru mese. Rotunde. Mici. Scaune. De ţeava cromată. Pe lângă măsuţe. Incomode. Înghesuite. Una măsuţa – ocupată. O pereche. El, patruj’ şi-o litra. Mustaţa. Pe oală. Ea, până-n doi poli. Trasă la faţă. Lângă ei. Pe scaun. Una bucată întreprinzător. Patron. La spălătorie. Douj’apte – douj’opt. Perciuni subţiri. Lungi. Până la falca. Dolofană. Nebărbierit. De două. Zile. Ochii. Mici. Apropiaţi. Veseli. Două. Rânduri. De bărbi. Guşă. Gen. Cămaşa. Cu dungi. Bleu. Roz. Pe alb. Întinsă. Să crape. Pe burtă. Jeans. Strâns. Pe bulan. Pe gleznă, tată! Brăţară. Lată. De aur. Curea. Cu plăcute. Metalice. Imprimate. Vizibil. Armani. Pantofi. Decupaţi. Fără. Şosete....

Aerul era cald şi umed, dar proaspăt, cu gust de frunze crude şi ierburi strivite. Cerul stătea sprijinit pe brazii argintii pudraţi cu albastru pe vârfuri. Nori albi, argintii şi oţelii pluteau alene, scămoşaţi şi grei. Printre norii căţăraţi unii peste alţii se vedea din când în când aer albastru spintecat de lăncile aurii ale soarelui. Trotuarul păstra încă ceva din ploaia nopţii trecute, iar acum aburi se ridicau străvezii de pe pietrele ce se încălzeau lent. Mi-am aranjat cureaua genţii cazone cu catarame ca la ’916 şi am coborât strada strecurată între paralelipipedul administrativ alb cu arhitectură funcţională şi vag festivistă a deceniului șase al secolului trecut şi clădirea cu trei etaje tencuita cu galben-pai al cărei parter era acum o înşiruire lungă şi casetată de magazine şi cafenele. De-a lungul lor curgea o terasă acoperită cu plăci mari de culoarea granitului. Urca şi cobora în neaşteptate schimbări de atitudine terasa aceea, planuri lungi înclinate, sclipind în lum...

„Eşti cam uituc!” Cuvintele erau o dojană amuzată, dar mie îmi sunaseră cam aspru. Rândurile continuau: „Nu-ţi aminteşti că am am fost vecini şi ne ştim de când eram copii? Sunt Cristina, vecina ta, sunt mai mică decât tine, nu-ţi mai aminteşti?” Primisem prin poşta electronică „Cristina M. wants to be friends with you on...” Numele nu-mi spunea nimic. Ştiind că nu-s persoana după care se prăpădească vreo necunoscuta şi nici genul care să deschidă alteia pofta de conversaţie, aproape convins ca e vorba de o eroare, i-am replicat: „Mulţam de interes, ne-am cunoscut?” La intrebarea mea ea îmi răspunsese că-s cam uituc. Era foarte posibil să fie adevărat. Ne purtasem anii mici laolaltă, în acelaşi oraş înghesuit între râul curs iute şi dealurile înalte, streşinite de păduri amestecate în care la vremea toamnei roşul carmin, galbenul auriu şi verdele adânc se amestecau în pete lungi azvârlite peste clinele îndreptate spre apus. Fusese o lume acolo, o lume parcă pierdută, deşi blocul cur...

Mă știți, o mai comit din când în când. Ieri am comis-o pe fond de foame și sictir pe când mă gândeam că tre’ să merg la f’un restaurant şi să aştept să îmi aducă ăia o talpă de gheată din Primul Război Mondial pe post de „mușchiulet-la-grătar-cu-garnitura-și-salată”. Drept aceea, pent’că eram arround am luat-o frumuşel la picior şi am urcat glorios treptele placate cu lemn striat de la Mc şi anume „mecdonalds”. Nene, înlăuntru lume multă... babe demne însoţitoare de țâncime pretențioasă, „baeți” gelați în pauză competițională, fete de liceu cu țâțe mari, fete de gimnaziu (dorindu-și să fi avut țâțe mari), şcoleri cu iPhone 4s băgate în huse colorate cretinoid, mămici tinere cu sugari în brațe, singure și ambetate (nu sugarii îs di ghină), femei mai așa, plate, cu expresii stupide, midăleigis cu bani potriviți în mână cerând un burgăr și ce s-o mai nimeri. M-a aşezat cuminte la coadă şi după un minut o fată frumuşică și ochelaristă mi-a zâmbit și părea că îmi zâmbeşte pe bune. Avea p...

Am tras adânc în piept aerul umed şi l-am simțit lipit de cerul gurii şi de dinţi ca o gelatină îngheţată cu gust de frunze descompuse şi iarbă târzie. Am înghiţit cu greu şi mi-am continuat drumul pe trotuarul întunecat ce dispărea în noapte. In faţa mea dansau valuri de ceaţă cafenie. Ceata aceea lăsa să se vadă felinarele de pe stradă ca nişte globuri imense, roşietice, cu margini neclare. Un copac din apropierea unei lumini îşi proiecta crengile strâmbe şi negre în nimbul opalescent. Strada se înşira complice pe lângă pereţi vechi, împodobiţi cu frontoane din care lei de piatră cu colţi ciobiţi şi chipuri bărboase de satiri cu nasuri mâncate de vreme rânjeau grotesc şi inutil. Apoi, în fața mea, noaptea a fost sfârtecată de un urlet... de fapt abia apoi m-am dat seama că e un urlet, la început l-am auzit că pe un scrâşnet adânc şi tremurat, uscat ca iasca, de parcă o unghie imensă ar fi zgâriat porţile de fier negru prinse în obezi grele pe zidurile din jur. Apoi am auzit o bolboro...

Întunericul se lăsă moale în voaluri calde şi se adună pe podelele ceruite. Negru, violet şi indigo fug tăcut din calea albastrului acvatic strecurat în franje suprapuse printre perdelele ce flutură uşor. Lângă mine susură uşor respiraţia atât de dragă şi simt trupul mic şi cald cufundat în somn liniştit şi inocent. Rămân să privesc tavanul de unde se cern fulgi de noapte pe sfârşite. Se aşază pe pat, peste perne, peste cărţile clădite pe noptieră, peste florile mici şi mirositoare din fereastră, peste lemnul podelei de culoarea mierii. Mai târziu se mişca lângă mine, se întinde şi se întoarce şi se apropie, apoi aud oftatul uşor, suflat printre buze, semn că de-acum trezirea este deplină. Întind dreapta cu palma şi îi mângâi spatele şi umerii şi braţele. Zic: „Am găsit ceva sub pătură şi nu ştiu ce e”... „Mmmm...” mi se răspunde. „Oare ce spinare este aceasta”? Şi glasul vine limpede şi sonor: „De căţel”. „Şi picioruşele acestea, oare de ce sunt?” „De porumbel” se aude din adâncu...

Hârtia fusese cândva albastră, acel albastru-indigo al colilor mari pe care bunica le ținea sul și din care extrăgea câte una în foșnet scurt pentru a-mi îmbrăca caietele de școală, pentru a împacheta misterioase prăjituri în pachete lunguiețe dăruite rudelor sau pentru a acoperi vreun ochi de geam la vremea când ierburile se uscau încet, strânse în buchete sau întinse tăcut pe foi de ziar în încăperi cufundate în semintuneric. Acum albastrul acela adânc, liliachiu, închis ca gențiana, se decolorase după ce timpul trecuse peste el. Și mai era ceva... se vedea în culoarea aceea spălată de vremuri, ajunsă cenușiu-sinilie, că se va sfărâma atunci când o voi atinge. Am întors atunci micul tablou cu fața în sus și i-am mângâiat rama colorată în aur bătrân. Crăpase stratul de lac auriu-roșcat, mii de firișoare șerpuiau întretăindu-se într-o nesfârșită rețea ce se pierdea printre florile reliefate în colțuri și pe marginile exterioare ale micii rame baroce. Până și sticla ce proteja fotogr...