POVESTI DE NECALUREA

                                                                                                                                    „Ce nu știu este când  te-ai trezit, cum te-ai trezit, care au fost gândurile tale…”   În recepție nu era nimeni. Spațiul circular urca cilindric şi din ce în ce mai întunecat pe înălțimea celor șapte etaje. Lumina se așezase în discuri fragile, cu margini franjurate, intensă la parter şi din ce în ce mai moale, topindu-se în urcare. Era o un hol de recepție luxos, ușor neconvențional în arhitectura lui cu linii futuriste, îmbinate cu mobilierul Louis XVI. Fotolii cu picioare bondoace, tapițate şi pline de ...

„Nu, nu sunt frumoasă! Nu sunt...” Fraza se terminase într-un foșnet reținut, ca un oftat.   „Nu sunt frumoasă, auzi? Nu sunt frumoasă, nu-mi mai spune așa…” Cuvintele tremurau ca flacăra unei lumânări într-o noapte de vară.   „Fac numai ce vreau eu, numai ce…” Gâfâitul se accentuă în strigăt sugrumat.   „Ah, e bine, e bine… Vreau, vreau acum iubitule! Da, acum, te rog! Haide, acum!” Şi liniștea a căzut în eclipse moi, oarbe şi neregulate, punctate cu șoapte guturale şi cuvinte murmurate neinteligibil.   Sărut lung, ars, așa începuse. Dar asta venise mai târziu, mult mai târziu, după ce el pusese în paharul înalt băutura acaju închis, o băutură dură, fără nuanțe. Un pretext, în fond. Un pretext fără nuanțe. Ea băuse o înghițitură, se așezase pe marginea patului, întoarsă aproape cu spatele la el, cu ochii în fereastra care reflecta luminile din tavan. Rămăsese în picioare cu sticla îngustă în mână. Mirosul femeii urca lent spre el, natural şi ...