Dominde stătea la o masă, aşezat comod pe scaunul în
formă de locomobil. Din locul său îşi putea întinde picioarele până pe malul
celălalt, unde două femei, una cu spatele şi alta cu faţa, îşi făceau confindențe
roz şi îşi şopteau necuviinţe în gura mare.
Tocmai atunci, adică în momentul în care picioarele lui
mai-mai să atingă mâlul călduţ al ţărmului pe lângă care, de-a curmezișul, curgea râul, trecu
o reprezentantă a comisiei de egalitarism de gen si sufix care oferea spre
vânzare foi veştede de leurdă, batiste de hârtie velină şi flori de primăvară
în buchete, legate cu fâşii de ziare trimestriale vândute la bucată.
În aceste condiţii intolerabile, dar greu de acceptat, el
o chema grabnic la sine pe reprezentantă. Și în virtutea faptului că deţinea
unele terfeloage fără coperţi, moştenire și cutumă de familie, îi ceru să îi vândă nici
mai mult nici mai puţin decât două mănunchiuri de flori, unul alb şi unul
galben. Reprezentanta se izmeni o vreme şi invocă dreptul său la inalienare,
autodeterminare, indivizibilitate şi alfabetizare. Dar în fața avântului
necontenit, a afirmării consecventului şi a apelului la probabilitate, fu de
acord să vândă, non sequitur, cu condiţia ca transferul să se facă pe loc, fără
intermediari şi consultanţi.
El numără atunci banii, paisprezece monede mari de
culoare alamei conclite şi unsprezece monede mici de culoare alb-mătuit. Şi mai
ceru, în virtutea perioadei din an în care se afla el însuşi, ca reprezentanta
să ducă buchetele celor două femei pe care le zărise şi care acum îşi curăţau
una alteia paietele albăstrui de pe umeri. Îi mai dete instrucțiuni precise ce să
dea şi cui să ofere. Apoi strigă cu putere pentru ce trimite florile. Și
anume pentru vestmântul cu imprimeu de leopard al uneia şi pentru ochii aproape
limpezi ai celeilalte. După toate acestea scotoci în desagă, scoase scobitorile
şi cu douăzezi şi patru dintre ele clădi un gard de saivan jur-împrejur, în
semn de protest că nu putuse sta liniştit la masă.
Cum dimineaţa era spre mijlocul sfârşitului, liniştea se
instalase peste piaţa longitudinală și aproape că îi era rușine de excesele de
mai înainte, Dominde își trase picioarele din râu, renunțând astfel la acest excelent
exercițiu nataționist. După care plecă spre propria locuinţă unde avea de de gând să
se stabilească și unde se anunţase oricum o revizie generală a cărţilor de
vizită pe care locatarii şi le fixaseră pe uşi.
