În echilibru
Vă puteţi imagina o seară rece, într-un parc pustiu, cu un cer ca sticla ciobită deasupra, cu arbori mari, îmbătrâniţi, cu frunze ruginite sunând a metal? Vă puteţi gândi că în acel parc se află un restaurant micuţ şi circular pus jumătate spânzurat peste albia unui torent care e torent doar cu numele? Mai mereu secat, curge la vreme de toamnă prin troiene de frunze, apăsat de ceţuri, iarna se odihnește îngheţat sau doarme neştiut sub zăpadă. Vă mai puteţi imagina interiorul acelui mic restaurant, gol cu desăvârşire de oameni, cu mese şi scaune de lemn întunecat, cu canapele mici verde-malachit, aproape lipite de ferestrele orbite de întunericul crescut din valea vechiului torent? Vedeţi luminile puţine liniate orizontal printre paharele goale lucind pe fetele de masă aruncate îngust-oblic pe tăbliile masive? Şi pereţii de culoarea salviei frisonați în straturi verticale de aer palid? Şi ferestrele panoramice ce se aburesc încet-încet? Atunci puteţi vedea şi fata aşezată drept ...