Două întâmplări de toamnă
Prima Omul urca panta domoală pe treptele de piatra poroasă risipite în sus prin părculeţul acoperit cu iarbă verde. Verde închis în sine însuşi, atins de primele dimineţi de septembrie. Lumina era ascunsă dincolo de clădirile din capătul pantei, dar se anunţa precisă, oblică şi segmentată pe cerul limpede. Copacii erau încă plini de frunze, dar ruginiseră la poale. In micile ronduri puse printre alei, florile se amestecau fatal între ele, vlăguite de umezeală, amețite în aerul rece al nopţilor autumnale. Şi-a descheiat fermoarul vestei sport purtată peste cămaşa în carouri mari şi calme, pierdute în nuanţe de albastru. Merg prea repede. Simţise că îi e cald. Dar imediat s-a înfiorat în aerul rece și și-a stâns vesta pe corp. Apoi a simţit durerea. Mai întâi ca un nod în gât, care însă îi apăsa în mod ciudat maxilarul în ambele părţi. Apoi senzaţia a coborât către baza gâtului şi când a ajuns la stern s-a transformat în durere adevărată şi a radiat omogen către umeri ...