Poveste adevărată
Vorbele treceau alene printre oameni, printre ceşti şi pahare. În jurul mesei eram vreo cinci inşi, grup eterogen care îşi pierdea timpul în aşteptarea unor nemaipomenite lucrări ce se executau la service-ul auto nu prea arătos, dar teribil de voios unde ne căut a m alinarea, care cu o servo-direcţie, care cu un electromotor, care cu alte lucrări la care reprezentanțele sau service-urile de firmă ar fi luat pielea de pe noi. Barul era înghesuit strâns între service şi un fel de depozit de ambalaje şi paleţi în faţa căruia, călare pe o ladă tip „P”, un bărbat în vârstă meşterea ceva. Cei câ ți va metri pătraţi din fața barului se înclin au lent către asfaltul străzii, aşa că cele două mese rotunde se înclinau şi ele în deplin acord cu cimentul sclivisit al terasei. Beam cafele în ceşti solide de faianţă, apa la sticle de jumate’ (d’aia bună) şi unul din cei de la masă îşi com an dase o bere („ D ă-o dracu’, un pahar, acolo, nu contează!”). Se vorbise de maşini, de probleme de specia...