Dimineața în care nu s-a întamplat nimic
Aerul era cald şi umed, dar proaspăt, cu gust de frunze crude şi ierburi strivite. Cerul stătea sprijinit pe brazii argintii pudraţi cu albastru pe vârfuri. Nori albi, argintii şi oţelii pluteau alene, scămoşaţi şi grei. Printre norii căţăraţi unii peste alţii se vedea din când în când aer albastru spintecat de lăncile aurii ale soarelui. Trotuarul păstra încă ceva din ploaia nopţii trecute, iar acum aburi se ridicau străvezii de pe pietrele ce se încălzeau lent. Mi-am aranjat cureaua genţii cazone cu catarame ca la ’916 şi am coborât strada strecurată între paralelipipedul administrativ alb cu arhitectură funcţională şi vag festivistă a deceniului șase al secolului trecut şi clădirea cu trei etaje tencuita cu galben-pai al cărei parter era acum o înşiruire lungă şi casetată de magazine şi cafenele. De-a lungul lor curgea o terasă acoperită cu plăci mari de culoarea granitului. Urca şi cobora în neaşteptate schimbări de atitudine terasa aceea, planuri lungi înclinate, sclipind în lum...