Joc de dimineaţă
Întunericul se lăsă moale în voaluri calde şi se adună pe podelele ceruite. Negru, violet şi indigo fug tăcut din calea albastrului acvatic strecurat în franje suprapuse printre perdelele ce flutură uşor. Lângă mine susură uşor respiraţia atât de dragă şi simt trupul mic şi cald cufundat în somn liniştit şi inocent. Rămân să privesc tavanul de unde se cern fulgi de noapte pe sfârşite. Se aşază pe pat, peste perne, peste cărţile clădite pe noptieră, peste florile mici şi mirositoare din fereastră, peste lemnul podelei de culoarea mierii. Mai târziu se mişca lângă mine, se întinde şi se întoarce şi se apropie, apoi aud oftatul uşor, suflat printre buze, semn că de-acum trezirea este deplină. Întind dreapta cu palma şi îi mângâi spatele şi umerii şi braţele. Zic: „Am găsit ceva sub pătură şi nu ştiu ce e”... „Mmmm...” mi se răspunde. „Oare ce spinare este aceasta”? Şi glasul vine limpede şi sonor: „De căţel”. „Şi picioruşele acestea, oare de ce sunt?” „De porumbel” se aude din adâncu...