Merg spre biroul meu trecând prin Bucureştiul "profund”. Brezoianu, parcul Kretzulescu, Victoriei, Academiei, Câmpineanu, Magheru, Batiştei şi-apoi numai dau colţul pe Praporgescu... Din biroul meu văd biserica Batiştei în curtea căreia mai este încă dudul lui Brâncoveanu a cărui poveste am să v-o spun ala'data. Pe Batiştei în fiecare dimineaţă de primăvară sau vară atmosfera e mai proaspătă de la vânzătoarele şi vânzătorii de flori, verdeţuri şi alte cele. Aşezaţi la marginea trotuarelor oferă o imagine de vechi Bucureşti, chiar dacă sunt vis-a-vis de reclame luminoase şi vitrine moderne: Helvethansa, Belinni, City, Snack Atack, Frufru, HelpNet, ARCuB, Schiller Institut, Microsoft... Femeile care vând vin îmbrăcate ca la ţara, cu haine mai groase decât am purta noi, cu baticuri şi broboade şi şorţuri mari cu buzunare încăpătoare. Au feţe bătute de soare şi vânt şi privirea adâncă şi căpruie a oamenilor de la câmpie care ştiu că pot duce rodul lor unde vor, precum odinioară Ilie Moromete. Ţin în faţă lădiţe cu răsaduri de flori, părăluţe şi muşcate şi găleţi cu lalele, narcise şi zambile delicat colorate şi neruşinat de sănătoase, cu seva gata să ţăşnească din petalele cărnoase şi frunzele verzi şi falic baţoase.
În dimineaţa asta am văzut nişte bucheţele cu flori violet, mici bobiţe liliachii adunate în forme lungi de flacără. Mi-au plăcut şi pentru că nu mai văzusem întrebat ce fel de flori sunt. Cu glas cântat femeia mi-a răspuns : Noi la ţară le zicem didiţei, dumneavoastră la oraş nu ştiu cum le ziceti… Vă place ? Am zis da şi am cumpărat unul dintre bucheţele acelea şi care se va usca pe biroul meu, până la urmă.
Mergând mai departe am văzut un barbat care vindea şi el cateva buchete din cele la care tocmai mă uitasem. În faţa lui era o femeie tânara cu geanta de laptop atârnată de umăr şi care parea cam nehotărâtă daca să cumpere sau nu. Atunci vânzătorul (sacou care vayuse yile mai bune, luat peste pullover de lână şi şapca de tristă amintire) a zis cu glas măreţ: Luaţi-le, doamnă, că astea sunt zambile japoneze... N-am stat să văd dacă a funcţionat mesajul mobilizator, dam am zâmbit pe dinlăutrul meu şi mi-a ramas să mă gândesc la transformarea unor oneşti didiţei în ditamai zambilele japoneze.
