Vântul zbate a nelinişte crengile înflorite ale copăcelului din faţa ferestrei şi noaptea, încă plină, îşi cerne negurile din cerul rece şi limpede în întunecimea lui. Am în gură gustul somnului rupt şi a aerului mişcat lent în volute deasupra patului pe care dormisem scurt şi chinuit fără a desface aşternuturile. Din dreptul ferestrei unde stau rezemat de pervaz, văd cearceafurile adunate închipuind peste pat valuri îngheţate în mişcare lucind albastru-lăptos în întunericul camerei. Mă întorc către fereastră şi o deschid, iar aerul rece, umed şi uşor înmiresmat cu muguri, flori şi ierburi, îmi pătrunde în casă, în piept şi printre amintiri... * Tot o noapte racoroasă până la frig, uşor umedă, închizând în ea primăvara în facere de flori, cu muguri verzi şi albi şi roz arătaţi timid pe crengi şi tot ferestre prin care se strecoară şoaptele foşnitoare ale frunzişurilor bătute de vânturi subţiri... Eu stau tot în dreptul ferestrei larg deschise, culcat pe patul cazon, plutind între somn...

E un întuneric straniu, nu-mi văd degetele de la mâini, dar perdelele subţiri filtrează o lumina invizibilă care mă lasă să ghicesc conturile obiectelor din jurul meu. În încăpere sunt haine peste tot, aşezate pe scaune, atârnând de spătare înalte şi drepte, spânzurate pe uşile şifonierului, puse unele peste altele, construite în forme ciudate... În lungul rafturilor se ghiceau cotoare întunecate de cărţi desenindu-şi stins litere de aur prăfuit. Alcătuiau nume de oameni literele acelea, oameni vii şi oameni morţi, trăitori lîngă umărul meu şi îndepărtaţi deopotrivă. Pe o etajeră stă un bol scund de pământ ars, cu forme brute. Ţine în pantecu-i de lut o grămăjoară de argint închipuită din cercei, inele şi brăţări, efigii cu regine dispărute şi simboluri păgâne, zodii aşezate în discuri şi spirale, cruciuliţe cu Iisusi, lănţişoare scurse peste marginea vasului în pârâiaşe îngheţate... Argintul face să joace deasupra lui întunericul în irizaţii palide de alb, albastru şi violet, îşi t...

Sâmbătă dimineaţă, devreme, am primit cea mai simpatică şi cea mai tragică înjurătură din viaţă mea. Eram cu bagaje în mâini, preocupat să nu scap dintre degete vreuna din pungile de plastic „biodegradabil”. În apropierea intrării în scara blocului în care cu onoare vieţuiesc (într-o anumită măsură!) am văzut venind din faţă mai întâi cu un copil de 2-3 ani, mestecând voinic din picoare, şi la câţiva păşi în spate o pereche, vizibil părinţii copilului. Ea - 1.50, jeans cu talie joasă strâns pe picior ce desenează şolduri generoase şi picioare mai mult late decât lungi, balerini, of-course, shemagh în roz şi negru, of-course, jachetă scurtă-foarte scurtă de piele, of-course. El - 1.55, hai 1.60, trening Adidas abastru-electric şi negru of-course, tuns aproape „zero”, câteva fire gelate lăsate pe frunte, of-course, atât. Puştiul din faţa lor era drăguţ, zâmbea fericit săltând într-un picior, dar nu pot să va zic prea multe despre el, căci atunci când am ajuns eu lângă el şi el lângă ...

Un el si o ea, pe strada, amamdoi inalti spre foarte inalti, insotiti de un copil de vreo doi-trei ani, merg in pas de spazieren. El si ea (inalti spre foarte inalti) cu haine ca de ceremonie, sa zicem, tineri, pana in treizeci de ani. El, cu sacou lung spre foarte lung, cravata colorata si pantofi cu varf intors. Ea cu pantaloni drepti si sacou la doua randuri. Amadoi cu palarii de fetru moale, mie mi s-au parut identice. Aaa... el cu o mustata tacata scurt la coturile gurii. Baietelul care ii insotea mesteca harnic din picioruse pe langa ei. Dar avea, asa mic cum era el, avea zic, nevoie de certitudini: “Mami, unde mergem?”. Ea, nimic. “Mami, unde mergem?”. Nimic. “Mami, mami, unde mergem?” Ea: “Intreaba-l pe tac’tu”. Micutul se repliaza: “Tati, unde mergem” El: “La notar!” si si-a continuat maiestuos drumul in timp ce copilul amutise intropsectiv. Nu stiu de ce dar am avut senzatia clara ca pe figura mea s-ar fi putut citi aceeasi expresie ca cea aparuta pe figura baiatului. Credea...

Drumul vechi si prost intretinut se revarsa brusc intr-o intersectie cocheta, mai mult o piata, cu ronduri de flori si arbusti, cu obisnuita statuie dedicata eroilor Marelui Razboi, cu brazi intunecati care o inconjurau asezati inalti si linistiti printre cladirile vechi si frumoase care vorbeau despre vremuri demult apuse. Citeva persoane asteptau intr-o margine a micii piete, vis-à-vis de cladirea primariei impodobita cu drapele tricolore, dar din orbitele careia fusese zmulsa vechea timplarie si inlocuita cu una moderna alba si metalica. Metalul stralucitor contrasta cu zidul vechi, asezat batraneste pe pamint, cu marginea acoperisului frumos lansata si inegrita de vremuri. Metalul nou parea doar o cocota de cartier asezata impertinent linga o doamna scapatata, dar nobila si cu eleganta simpla a adevaratei nobleti. Am rulat incet, am depasit piata si la oarecare distanta de micul grup care astepta am tras pe dreapta sub crengile unui nuc. Soarele care fusese mai degraba zgarcit in t...

Merg spre biroul meu trecând prin Bucureştiul "profund”. Brezoianu, parcul Kretzulescu, Victoriei, Academiei, Câmpineanu, Magheru, Batiştei şi-apoi numai dau colţul pe Praporgescu... Din biroul meu văd biserica Batiştei în curtea căreia mai este încă dudul lui Brâncoveanu a cărui poveste am să v-o spun ala'data. Pe Batiştei în fiecare dimineaţă de primăvară sau vară atmosfera e mai proaspătă de la vânzătoarele şi vânzătorii de flori, verdeţuri şi alte cele. Aşezaţi la marginea trotuarelor oferă o imagine de vechi Bucureşti, chiar dacă sunt vis-a-vis de reclame luminoase şi vitrine moderne: Helvethansa, Belinni, City, Snack Atack, Frufru, HelpNet, ARCuB, Schiller Institut, Microsoft... Femeile care vând vin îmbrăcate ca la ţara, cu haine mai groase decât am purta noi, cu baticuri şi broboade şi şorţuri mari cu buzunare încăpătoare. Au feţe bătute de soare şi vânt şi privirea adâncă şi căpruie a oamenilor de la câmpie care ştiu că pot duce rodul lor unde vor, precum odinioară ...

Ma depasesc doua doamne ca la 30 de anisori asa. Ar fi trebuit s zic "domnite"? En fin... Trecerea rapida de langa mine, poseta uneia dintre ele trecand cu "scartz" pe maneca jachetei mele de piele nu le stanjeneste discutia: - Ne grabim, fata? - Da, sa mergem sa imi platesc taxa la doctorat si fuga la mall.